Post-fuziunea

Amînată la calendele greceşti, fuziunea PNL-PD a trecut în istorie. Cel puţin pentru moment. Dar logica ce a stat la baza ofensivei fuzionale nu s-a pierdut. A fost doar reconvertită pentru noul context. În febra acordurilor şi aranjamentelor post-fuziune, partidele din Alianţa încă funcţională privesc deja spre formule viitoare. Ceea ce ar putea fi un efect pozitiv.

PD, pentru care pragmatis-mul ţine loc de doctrină, ştie să îşi folosească avantajul tactic reprezentat de criza din grupul parlamentar al PPE. Dacă unii le-ar putea reproşa lipsa de consecvenţă doctrinară, situaţia politică din România îi favorizează pe democraţi. Faptul că UDMR, o grupare secundară şi etnică, şi PPCD, un partid extraparlamentar, sînt membri asociaţi ai PPE, nu este foarte încurajator în perspectiva alegerilor din 2006-2007 pentru Parlamentul European din România şi Bulgaria. În aceste condiţii, PD, profitînd de efectul Băsescu, care i-a asigurat o creştere importantă, ar putea trece rapid de la statutul de observator la cel membru.

Dacă promisiunile noului lider conservator englez David Cameron vor fi ţinute şi cei 27 de conservatori britanici vor părăsi grupul parlamentar popular, numărul parlamentarilor PPE ar cădea la 237, încă superior celor 201 de socialişti, dar îngrijorător. Şi dacă englezii vor convinge şi alte partide conservatoare să îi urmeze, situaţia ar fi şi mai gravă. Şi cum în cele două state ce ar putea adera în 2007 socialiştii stau încă bine, chiar dacă PSD, spre deosebire de colegul său bulgar este în picaj, există o probabilitate, chiar dacă redusă, ca în Parlamentul European raporturile de forţe să se modifice. Pentru a reduce aceste vulnerabilităţi, Hans-Gert Poettering, liderul grupului parlamentar al PPE-DE, va vizita România. Iar opţiunea popularilor europeni este să încurajeze fuziunea PD cu PPCD. În acest context, PPCD şi-a descoperit potenţialul de coaliţie şi încearcă să fructifice poziţia sa în PPE. De aceea, vizita lui Poettering ar putea fi privită ca o reacţie la negocierile lui William Hague, ministru de externe în Cabinetul din umbră al conservatorilor englezi, abilitat cu realizarea în practică a divorţului conservator, cu diferite partide, precum Partidul pentru Dreptate şi Justiţie al fraţilor Kaczynsky. Fuziunea giganticului PD cu liliputanul PPCD va fi în fapt o absorbţie. Şi dacă cu această ocazie va fi integrat marii familii a popularilor, via PPCD, şi Ioan Talpeş, fost şef al SIE, consilier al lui Ion Iliescu şi parlamentar social-democrat pînă la alegerea lui Mircea Geoană ca lider al PSD, pare să conteze mai puţin. În fond, tot de la socialism, cu doar un an în urmă, plecau şi democraţii. Iar în Parlamentul European majoritatea este formată din populari şi socialişti.

Nici PNL nu a stat degeaba. Încă din 2005 a sprijinit asocierea PC, respins de populari, la Alianţa Democraţilor şi Liberalilor din Europa (ADLE). Poziţia deschis anti-PD şi critică la adresa lui Traian Băsescu a conservatorilor deschide posibilitatea unei colaborări mai strînse ce ar putea duce chiar la o formă de asociere sau fuziune în condiţiile în care Alianţa DA ar sucomba. Şi în această zonă domină griul doctrinar. Doar istoria şi continuitatea prezenţei sale în Partidul European al Liberalilor, Democraţilor şi Reformatorilor, care constituie fundamentul ADLE, induce o timidă tentă doctrinară. Participant la fosta majoritate parlamentară europeană de pînă în 2004, ADLE, chiar dacă şi-a dublat numărul de europarlamentari, este, dacă putem spune aşa, în opoziţie, dar şi în expectativă. Iar liberalii români pot juca un rol important.

Post-fuziunea rămîne agitată şi din alt punct de vedere. Viaţa internă a PNL nu este liniştită. Posibila sciziune a unui grup conservator este încă posibilă. Unii o dau chiar ca sigură şi indică nume de transfugi. Destabilizarea partidului, mai ales ca impact public, prin această fractură ar putea fi, eventual, compensată de asocierea cu PC. Într-o asemenea perspectivă, PNL ar fi, oricum, fragilizat, iar influenţa sa ar descreşte.

Atît PNL, cît şi PD încearcă să se consolideze. În aceste condiţii, despre o eventuală reformă a partidelor nici nu poate fi vorba. Pregătite de confruntarea pe care doar au amînat-o, PNL şi PD aproape uită să mai guverneze.