Compania Naţională informează că, începând de astăzi, clienţii care au ales să li se livreze coletele la o altă adresă decât cea de domiciliu, vor fi identificaţi numai în baza unui act de identitate valid.
Pe reţelele de socializare, şi ulterior în presă, a circulat povestea unui client al Poştei Române căruia i-a fost condiţionată ridicarea coletului de la un oficiu poştal din Târgu Mureş, de prezentarea unei adeverinţe de la serviciu care să ateste locul acestuia de muncă. Adeverinţa i-a fost solicitată de către oficiantul poştal, ca urmare a opţiunii clientului de a primi coletul la locul de muncă.
Poşta Română precizează că Departamentul comunicare a luat legătura cu clientul respectiv şi l-a asigurat de identificarea şi rezolvarea rapidă a problemei, lucru care la numai o zi după întâmplare, s-a şi produs.
"La Poşta Română trebuie să schimbăm, în primul rând, mentalităţi. Se lucrează cu norme învechite. De aceea, încă din primele zile, în calitate de Director General, am dispus analizarea şi actualizarea acestor norme. Confortul clienţilor, timpul redus de aşteptare şi respectul faţă de aceştia sunt priorităţi ale Poştei Române", a declarat Elena Petraşcu Director General al Poştei Române, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, începând de astăzi, clienţii nu vor mai pierde timp pentru a prezenta date sau acte suplimentare de identificare, atunci când optează pentru livrarea coletului la altă adresă decât cea de domiciliu. În cazul predării pe bază de împuternicire se mai înscriu, suplimentar, şi datele de idenficare ale destinatarului.
"Odată cu schimbarea managementului Poştei Române, la nivelul companiei a fost înfiinţat un grup de lucru care se ocupă, în prezent, şi de schimbarea şi îmbunătăţirea unor astfel de norme. Acesta lucrează la reproiectarea instrucţiunilor de lucru în sensul simplificării normelor şi procedurilor. Acestea trebuie să fie facile, uşor de utilizat de către salariaţii companiei din front-office şi din back-office. Vrem să uşurăm modul de lucru în relaţia cu clienţii Poştei Române", a declarat Gina Budeanu, Director Direcţia Strategii şi Politici de Dezvoltare, Poşta Română