Poşta Română pune la dispoziţie opt oficii poştale express cu ocazia sărbătorilor de iarnă

A.C.
Companii / 11 decembrie 2017

Poşta Română pune la dispoziţie opt oficii poştale express cu ocazia sărbătorilor de iarnă

În perioada următoare, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Poşta Română va pune la dispoziţie opt oficii poştale express cu program 24 de ore din 24, şase zile din şapte, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

"Prin serviciul Prioripost, clienţii pot trimite, la orice oră, cadouri celor dragi care vor ajunge la ei in cel mai scurt timp", informează reprezentanţii companiei.

Oficiile poştale express sunt deschise de duminică de la ora 18:00, pana sâmbătă la ora 18:00, în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, dedicate persoanelor care vor să trimită urgent plicuri şi colete şi în afara programului de lucru standard al oficiilor poştale.

"Coletele trimise cu Prioripost ajung la destinaţie în 12 ore dacă le trimiţi în aceeaşi localitate, 24 de ore dacă le trimiţi între oraşe reşedinţă de judeţ sau intra-judeţean, sau în 36 de ore între oricare alte două localităţi din România", precizează comunicatul.

În cazul trimiterii un colet în străinătate, Poşta Română sugerează apelarea la servciul EMS prin care pachetul poate ajunge în 103 destinaţii internaţionale, la tarife stabilite pe ţări de destinaţie şi trepte de greutate, menţionează comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb