Fox News va fi judecată în aprilie pentru defăimare în timpul rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2020 câştigate de Joe Biden împotriva lui Donald Trump, a anunţat ieri justiţia americană, informează News.ro.
Un judecător dintr-o instanţă din statul Delaware (est) a constatat într-o decizie făcută publică că postul de televiziune nu avea temei să conteste o plângere civilă de defăimare depusă de o companie care deţine aparate pentru vot electronic.
Dominion Voting Systems solicită despăgubiri în valoare de 1,6 miliarde de dolari şi, prin urmare, va merge la proces, în faţa unui juriu civil, începând cu 17 aprilie, într-un tribunal din Delaware.
Această plângere a fost depusă în martie 2021, iar conţinutul ei a fost dezvăluit încă de luna trecută.
Documente din acel proces civil - mesaje text, e-mailuri între directorii Fox News şi News Corp. - au dezvăluit că, în noiembrie 2020, în culisele şi birourile liderilor postului, până la proprietarul său, Rupert Murdoch, cu greu au fost crezute minciunile lui Trump despre alegerilor prezidenţiale "furate" de Joe Biden, în special prin mijloace de vot electronic, arată sursa.
Dar aceste îndoieli au fost exprimate doar în privat, în timp ce aceste teorii luau naştere în platourile televiziunii.
Compania de aparate de vot Dominion se consideră defăimată de Fox News deoarece postul a susţinut că aparatele sale au fost folosite pentru a distorsiona rezultatele alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020 în mai multe locuri din Statele Unite.
În ordonanţa sa, magistratul din Delaware Eric Davis consideră "în mod extrem de clar că nicio afirmaţie despre Dominion în alegerile din 2020 nu este adevărată".
Fox News a răspuns ieri că nu a făcut decât să relateze acuzaţiile transmise de fostul preşedinte republican Trump (2017-2021) şi a invocat din nou "Primul amendament (al Constituţiei SUA) privind dreptul absolut al presei de a prezenta actualitatea (...) şi a libertăţilor de exprimare şi a presei".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2023, 10:07)
In America se fac bani din procese la un nivel ametitor . acolo poti sa devii milionar daca un chelner iti varsa o cafea pe tine , jumate din ei sint avocati care stau la panda .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2023, 10:43)
JUSTITIA democrata, in actiune,
tare incepe sa semene cu cea comunista,
cand era o simpla arma politica
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ionut în data de 01.04.2023, 10:48)
Vanatoare de vrajitoare.cine nu e cu patidul democrat,e impotriva lui.halal democratie.