POTRIVIT FINANCIAL TIMES, UE va anunţa la toamnă noi reglementări bancare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 iulie 2009

Comisia Europeană va publica un raport pe marginea modificării legislaţiei bancare, care va fi discutat la reuniunea miniştrilor de Finanţe, la începutul lunii octombrie

Comisia Europeană va publica un raport pe marginea modificării legislaţiei bancare, care va fi discutat la reuniunea miniştrilor de Finanţe, la începutul lunii octombrie

Uniunea Europeană va lansa, în luna octombrie, noi reglementări care privesc obligarea băncilor la consolidarea capitalului, cu scopul de a nu se mai repeta criza financiară globală, anunţă Financial Times.

Potrivit cotidianului britanic, miniştrii de Finanţe din UE îşi vor exprima sprijinul astăzi, în reuniunea de la Bruxelles, pentru un proiect de raport care priveşte nevoile de finanţare ale băncilor. Financial Times arată că raportul recomandă reforme în sistemul contabil şi alte măsuri care să creeze un capital rezis­tent. Acesta presupune constituirea de provizioane speciale, care să acopere pierderile pe perioada recesiunii.

"Avem nevoie de un sistem financiar mai puternic în Europa", a declarat ministrul de Finanţe suedez, Anders Borg.

Miniştrii susţin introducerea unor "provizioane prospective", constituite din veniturile realizate în cursul perioadelor economice favorabile, în vederea acoperirii pierderilor de pe piaţa creditului. Acest sistem, numit şi "provizion dinamic", există deja în Spania şi permite acumularea unei rezerve care poate fi utilizată când conjunctura este defavorabilă.

Comisia Supraveghetorilor Bancari din Europa consideră că sumele exacte vor fi determinate pentru fiecare bancă în funcţie de o serie de tes­te ce vor fi derulate de autoritatea de reglementare.

Comisarul european pentru Servicii financiare, Charlie McCreevy, a subliniat că aceste schimbări de legis­laţie vor necesita modificarea normelor europene în materie, care va fi propusă în octombrie.

Dar, miniştrii UE nu s-au pus, totuşi, de acord în legătură cu propunerea Germaniei, care doreşte limitarea pe termen scurt a exigenţelor privind fondurile proprii cerute băncilor, în vederea depăşirii crizei actuale.

"Multe ţări nu au acelaşi punct de vedere", a subliniat Anders Borg.

Cei care critică ideea constituirii de provizioane speciale susţin că "extra capitalul" bancar şi cerinţele de lichiditate ar putea afecta redresarea economică, întrucât sectorul va avea mai puţini bani pentru creditare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb