Povestea unui război care nu s-a întîmplat niciodată

Care război? Avem de unde alege, slavă Domnului, dar am putea să începem cu cel din Ucraina. E colea, aproape şi, vorba lui Caragiale, de la el atîrnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării! Nu doar al celei numită Ucraina, ci şi al altora, de la Rusia la Moldova şi România şi de la Finlanda şi Polonia pînă la Germania. Cum adică, nu s-a întîmplat niciodată? Nu are loc chiar şi acum, cînd vorbim? Ba da, dar acela este războiul de pe front. Iadul unde mor sau sunt schilodiţi zeci şi sute de mii de oameni, în care sunt distruse pînă la temelie case, şcoli, spitale, gări, şosele, aeroporturi, căi ferate, reţele de utilităţi etc. Locul în care armele cele mai sofisticate se transformă brusc în mormane diforme de fiare arse, nu înainte de a fi prăvălit asupra lumii un val şi încă un val...şi încă un val de moarte, nenorociri şi distrugeri. Războiul despre care vorbesc eu este cel al naraţiunilor care, se presupune, "povestesc" războiul cel adevărat. Nu o fac însă niciodată, cum nu au făcut-o nicicînd în istorie, de la războiul Troiei pînă azi. Naraţiunile despre război au cu totul alte "funcţii" decît cea de a relata cît de cît onest şi realist evenimentele.

Prima dintre ele este să nege existenţa însăşi a unui război. Este doar o incursiune. Un fel de "plimbare militară" presărată ici şi colo cu lupte şi bătălii, dar nu este (ferita sfîntul!) război. Aheii lui Agamemnon au plecat la Troia într-un fel de plimbare diplomatică, de eco-expediţie menită doar să o readucă pe frumoasa Elena în consacratul pat conjugal al soţului ei, Menelaos. Nicidecum să ducă un război asupra cetăţii şi să o distrugă. Tot aşa şi Putin, nu a pornit nici un război asupra Ucrainei. Ci doar o expediţie de pedepsire şi detronare a clicii de nazişti instalată la putere în străbunele ţinuturi ale Kievului rusesc. Nici aliaţii care sprijină Ucraina împotriva forţelor militare expediţionare ale Rusiei nu au pornit şi nu sunt parte la vreun război. Ei doar susţin, sprijină rezistenţa lui Zelenski. Militară, desigur. După naraţiunile oficiale nu există nici un război. Nici ONU n-a văzut vreunul prin preajmă. Nici OSCE. Nimeni!!

O altă funcţie esenţială a naraţiunii despre război este să aşeze părţile într-unul dintre rolurile esenţiale: victimă sau agresor; învins sau învingător. În prima dihotomie, bătălia cea mare este pentru rolul de victimă. Cine reuşeşte să se proiecteze pe sine în această postură încasează cele mai mari beneficii de imagine şi indirect politice. Oricît ar putea să pară de ciudat, după discursul oficial, Putin a declanşat operaţiunea sa specială în Ucraina din postura de victimă. Mai precis, în numele victimelor regimului Zelenski, parte importantă a populaţiei rusofone şi rusofile din cîmpiile Dombasului. Împilarea şi deznaţionalizarea forţată a acestor bravi ruşi rămaşi fără apărare au pus capăt răbdării lui Putin. Strigătele lor de deznădejde au ridicat la luptă armata Rusiei, obligată pur şi simplu să treacă peste falsele şi trecătoarele graniţe create în teritoriul istoric al Rusiei de artificiala entitate statală numită Ucraina. De partea cealaltă, Zelenski a părut natural instalat în postura de victimă a agresiunii. Una pe care însă a părăsit-o repede pentru alta mult mai tentantă: cea "Eroică". Ucraina este noul David. Cel ales de destin să doboare, doar cu o praştie şi cu o lovitură bine ţintită în frunte, uriaşul Rusia. Postura eroică a fost natural şi pe dată asociată cu cea de învingător. Cum altfel? Cine are nevoie de eroi învinşi?!! Noul narativ de la Kiev a fost cu entuziasm susţinut, de cei mai mulţi, dacă nu chiar de toţi cei care au sărit în ajutor Ucrainei. Succese ucrainene peste tot! Pentru Rusia, înfrîngeri şi dezastre pe toată linia! Dacă mai adăugăm şi presiunea sancţiunilor economice impuse Moscovei, atunci sfîrşitul nu poate fi departe. Iar el este singurul sfîrşit de care lumea are nevoie: înfrîngerea Moscovei, restabilirea deplinei suveranităţi şi integrităţi a Ucrainei, inclusiv cea teritorială, încununate de fulgerătoarea integrare a ţării în NATO şi UE. Un singur obstacol stătea în calea transformării acestui narativ în realitate. Trupele ruseşti, îngropate între timp în poziţii defensive bine întărite şi asigurate din timp cu rezerve masive de muniţii şi arme necesare defensivei. Ce-i de făcut? Simplu: o biruitoare, decisivă, contra-ofensivă a Ucrainei. Pregătită aproape un an şi susţinută masiv de material militar cedat cu generozitate de susţinătorii atlantici, ofensiva nu a dus tocmai la rezultatele scontate. Mai rău, încă, a permis Rusiei să recaptureze poziţia strategică de "victimă" în naraţiunea principală despre război. "Occidentul vrea să distrugă Rusia". Acesta este narativul cu care Putin defilează în faţa publicului intern şi internaţional cu care încă ţine în frîu o societate biciuită de consecinţele sancţiunilor internaţionale, de efectele negative inevitabile ale efortului de război şi, nu în ultimul rînd, de gestiunea catastrofală a resurselor interne, nu în ultimul rînd ale celor generate de exportul de petrol şi gaze. De ce catastrofală? Pentru că aceste venituri nu se mai regăsesc decît într-o foarte mică proporţie în susţinerea economiei bolnave a Rusiei şi în nivelul de trai al populaţiei, restul fiind înghiţit de război şi de recapacitarea economiei de război. Această "economie" a crescut ca Făt-frumos în doi ani cît alţii în zece şi "rezultatele" ei sunt cele care, falsificînd masiv realitatea, îi permit lui Putin şi propagandei sale oficiale să susţină că războiul a întărit Rusia şi că a făcut posibil miracolul creşterii puterii economice a Rusiei, în ciuda sancţiunilor internaţionale!

În sfîrşit, în narativul despre război, balanţa învinşi-învingători a pendulat şi pendulează fără oprire între Kiev şi Moscova. După interesele fiecăruia şi a oricăruia dintre cei implicaţi în susţinerea uneia sau alteia dintre părţile aflate în conflict. După ce şi-a propagat îndelung şi pe toate tonurile "inevitabila victorie" regimul de la Kiev pare mai nou dispus să accepte şi o "remiză". Chiar şi cu cedare "de piese". Nu de alta dar "sacul fără fund" al resurselor puse la bătaie de aliaţii occidentali pentru Ucraina pare că are totuşi un fund. Nu neapărat în sensul că nu mai sunt arme şi muniţii care pot fi livrate Kievului, ci cînd vine vorba despre sprijinul politic şi electoral pentru cei care susţin efortul de război al Ucrainei. Se subţiază semnificativ. Atît la Washington, cît şi prin mai toate capitalele care arborau entuziaste lozinca "mobilizatoare" a continuării războiului "pînă la victoria finală" şi "capitularea necondiţionată" a Rusiei. Simetric, Putin vorbeşte astăzi cu tot mai mult aplomb despre epuizarea resurselor cu care occidentul ţine în şah forţele ruseşti în Ucraina, împiedicînd "artificial" deznodămîntul inevitabil al căderii regimului de la Kiev şi al readucerii Ucrainei în spaţiul "natural" de dominare şi dictat al Moscovei.