Poveştirile doctorului Greenspan

Ca toţi oamenii importanţi ai marii finanţe, Alan Greenspan nu a avut timp să-şi susţină doctoratul. Mai ales în America, dar şi prin alte părţi, satisfacţia aceasta "academică" este lăsată, ca un soi de slabă compensare, celor care nu ajung prea departe în domeniul practicii. Doctorul Greenspan a primit desigur un titlu onorific, la sfîrşitul carierei publice, după ce a părăsit biroul managerial de la Federal Reserve. Dacă ar fi rămas doar omul care a condus cea mai importantă bancă din lume timp 18 ani, de cariera lui s-ar fi ocupat, poate, unu sau doi biografi specializaţi pe probleme economice. La vîrsta senectuţii, doctorul Greenspan şi-a descoperit, însă, vocaţia analizei critice. În memoriile sale, publicate chiar în aceste zile, a aşternut o frază care a făcut înconjurul lumii în 80 de secunde: "Îmi pare rău că este nepotrivit politic să recunoşti public ceea ce toată lumea ştie: războiul din Irak este, în cea mai mare măsură, unul despre petrol".

Faptul că Administraţia Bush a devenit sacul de box preferat şi ideal pentru oricine are ceva de spus, cu un aer critic, nu mai este de mult un secret. De la candidaţii prezidenţiali şi generalii în retragere, pînă la jurnaliştii care vînează premiul Pullizer şi de la mici funcţionari la fanii NBA-ului, puţini sunt cei care mai găsesc că a spune ceva pozitiv despre actuala Administraţie are vreun sens. Totuşi, Alan Greenspan nu e chiar oricine, iar vechile lui state de republican care s-a pus în slujba Casei Albe, de la Nixon încoace, de fiecare dată cînd a fost ocupată de un reprezentant al partidului său, fac ca aceste cîteva cuvinte să aibă rezonanţa unui uriaş clopot, tras de limbă în mijlocul unui deşert de linişte.

Primul motiv al unei asemenea rezonanţe este acela că declaraţia sa vine în coliziune directă cu raţionalitatea invocată de Casa Albă pentru fundamentarea deciziei de intervenţie în Irak: valorile fundamentale ale Americii, credinţa în Bine, Justiţie şi Democraţie. Acestea sunt invocate şi astăzi, cînd Preşedintele se luptă, de pe o poziţie aproape imposibil de susţinut, pentru a salva măcar cioburile proiectului său politic. Vocea lui Greenspan sună cu cea a anonimului din mulţime care a strigat: împăratul este gol! Cu diferenţa, deloc de ignorat, că omul nu este deloc un anonim!

Al doilea motiv este legat de imaginea mai largă pe care Greenspan o creează asupra societăţii americane, una în care "corectitudinea politică" a deraiat însuşi Adevărul. Declaraţia aruncă o lumină foarte puţin favorabilă, sugerînd fără perdea duplicitatea clasei politice şi, nu chiar într-o măsură foarte mică, şi pe cea a publicului american, care acceptă să se lase păcălit de acest prea străveziu joc al dublelor standarde.

Dacă luăm în serios declaraţia lui Greenspan, şi nu doar ca pe o ciupitură puţin acrită la adresa Administraţiei Bush, atunci trebuie să ne întrebăm cît de consistentă cu realitatea şi cu logica evenimentelor politice este o asemenea propoziţie.

Un argument serios în favoarea tezei Greenspan ar putea fi acela că menţinerea nelimitată a embargoului petrolier impus Irakului, de Naţiunile Unite, a creat un deficit de producţie semnificativ, evidenţiat imediat în creşterea preţului barilului de petrol. Intervenţia în forţă ar fi fost menită, deci, să elibereze robinetele artificial închise ale petrolului irakian şi să scadă presiunea asupra preţului internaţional. În realitate, lucrurile nu s-au petrecut aşa. Deşi Irakul şi-a reluat livrările pe piaţa internaţională, preţul petrolului a continuat să crească, pentru a trece chiar în aceste zile de bariera celor 80 de dolari. Desigur, scăderea valorii dolarului, în raport cu alte monede, este o parte a explicaţiei pentru creşterea preţului. Dar creşterea nu a fost doar nominală, ci în termeni reali, dacă o evaluezi în orice altă monedă, mai puternică şi mai stabilă.

Altă interpretare care i-ar putea da dreptate lui Greenspan este aceea că intervenţia militară în Irak şi instalarea unui guvern care se sprijină, pentru propria supravieţuire, pe forţa americană desfăşurată în teren, a creat unor sectoare de bussines din Statele Unite oportunităţi cu totul excepţionale, iar între acestea, industria petrolului nu este cîtuşi de puţin marginală. La nivelul cel mai înalt, Administraţia Bush este legată de interese din lumea industriei petroliere, acesta nu mai este de mult un secret, dacă a fost vreodată, pentru cineva.

În sfîrşit, într-o interpretare mai largă, se poate spune că întreaga ecuaţie politică a zonei Golfului Persic, pe care Administraţia Bush şi-a propus să o reorganizeze din temelii, este legată de petrol. Nu există politică a zonei, fără petrol! Este un adevăr uşor de recunoscut, pe care Administraţia Bush nu l-a negat sau ocultat neapărat, dar pe care l-a aşezat mereu în spatele considerentelor legate de politica valorilor.

În sfîrşit, dacă teza Greenspan este corectă, atunci avem o veste bună şi pentru cei care-şi dau doctorate în materii serioase şi aparent foarte complicate, cum sunt ştiinţele politice şi relaţiile internaţionale. Nu trebuie să-şi mai bată capul prea mult pentru a inventa concepte şi explicaţii savante pentru ceea ce se întîmplă în lumea "politicii mari". Toate explicaţiile de care este nevoie se găsesc în conjugarea verbului "a avea", cu varianta negaţiei "a nu avea". Restul nu este de mitologie sau mai rău, ideologie chioară!