Prefectul din Suceava şi primarul comunei Brodina, propuşi pentru arestare preventivă

Valentin Busuioc
Anticorupţie / 21 februarie 2015

Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, şi primarul comunei Brodina, Vasile Viorel Melen, au fost prezentaţi astăzi, la ora 12:00, la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, scriu surse din presă.

Ieri, DNA anunţa reţinerea lui Sinescu pentru cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite (dintre care una în forma continuată), conflict de interese, uzurparea funcţiei şi uz de fals, iar Melen pentru conflict de interese, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi complicitate la această infracţiune.

Potrivit comunicatului emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, în toamna anului 2012, Florin Sinescu ar fi intervenit în activitatea APIA Suceava, în afara cadrului legal şi oficial, pentru aprobarea, de către funcţionarii acestei instituţii, a unor subvenţii de peste 315.000 lei pentru Consiliul Local Udeşti.

Procurorii îl mai acuză pe Sinescu că a intervenit pe lângă funcţionari ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava ca să găsească o soluţie de deblocare a conturilor Primăriei Brodina şi de acceptare a unei declaraţii rectificative privind o datorie din 2008 în valoare de peste 462.000 lei, care trebuia achitată de către primărie unei firme.

"Datoria avea la bază un contract de prestări servicii din 2008 privind construirea a 9 case în Brodina pentru familiile sinistrate, ca urmare a calamităţilor din 2008", precizează DNA.

Astfel, cu complicitatea lui Vasile Melen, ar fi fost prejudiciat patrimoniul firmei cu peste 1,2 milioane lei (incluzând penalităţile), sumă care nu a mai fost plătită de Primăria Brodina. Totodată, prejudiciul adus bugetului de stat cu valoarea datoriei ar fi depăşit 462.000 lei (care ar fi fost înregistrată retroactiv în contabilitatea primăriei, fiind evidenţiat ca arierat şi urmând sa fie achitat din bugetul de stat.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb