Preluarea grupului Den Braven de către consorţiul Egeria-Wagram va dubla afacerile Den Braven România în următorii trei ani

F. A.
Companii #Construcţii / 2 august 2010

Concernul olandez Egeria a finalizat, în parteneriat cu Wagram, o altă companie olandeză specializată în acelaşi tip de investiţii, operaţiunea de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al grupului Den Braven, lider mondial în domeniul izolanţilor profesionali. Noii acţionari ai Den Braven au decis să investească în perioada următoare în creşterea capacităţilor de producţie din ţara noastră, informează un comunicat remis redacţiei.

"Prin această tranzacţie, domnul Cees den Braven şi noii săi acţionari, Egeria şi Wagram, urmăresc consolidarea poziţiei companiei şi sprijinirea dezvoltării viitoare a acesteia. În perioada următoare, un accent deosebit va fi acordat dezvoltării şi creşterii vânzărilor prin oferirea de produse noi, eficientizării vânzărilor prin ofertele făcute clienţilor, precum şi îmbunătăţirii performanţelor unităţilor de producţie", a afirmat Geert Jansen, noul CEO al Den Braven.

"Egeria se angajează, împreună cu Wagram, unul din cei mai viabili parteneri ai noştri, să investească în extinderea activităţilor companiei şi să sprijine dezvoltarea grupului Den Braven în faza următoare", a declarat Mark Wetzels, reprezentantul noilor acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930