Premierul a dispus retragerea proiectului privind majorările de taxe şi impozite

E.D.
Macroeconomie / 12 iulie 2014

Actualizare 15:30 Proiectul de Cod Fiscal va fi pus în dezbatere publică

Proiectul de Cod Fiscal a fost retras, sâmbătă, de pe site-ul Ministerului Finanţelor, la socilitarea premierului Victor Ponta. Proiectul va fi analizat în Guvern şi urmează să fie pus în dezbatere publică.

Proiectul prevedea mărirea impozitelor pentru locuinţe şi autoturisme cu un procent de 0,25% şi 1,25%.

Ministerul Finanţelor Publice anunţă într-un comunicat că, la solicitarea premierului Victor Ponta, a retras de pe site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal şi al celui de Procedură Fiscală, "pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice".

"Intenţia Guvernului este de a iniţia o dezbatere publică deschisă şi transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în acelaşi timp, şi adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creşterii economice şi la limitarea extinderii poverii fiscale", spune MFP în comunicat.

"În prezent, una dintre priorităţile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenţii, după discuţii cu specialişti şi societatea civilă, va fi decisă de Guvern şi va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlamentul României. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute şi asumate, împreună cu Bugetul pentru anul 2015, de către Parlamentul României", mai arată ministerul.

---

Persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi.

Modificările rezultă din proiectul de modificare a Codului Fiscal, elaborat de Guvern.

Documentul stabileşte că persoanele fizice, care în prezent sunt impozitate cu 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, vor fi obligate să achite pentru clădirile nerezidenţiale un impozit cuprins între 0,25 şi 1,5% din valoarea calculată de către un evaluator autorizat sau de 2% din valoarea impozabilă, dacă nu există un raport de evaluare.

Astfel, persoanele fizice vor fi taxate similar firmelor care deţin astfel de clădiri.

Cota impozitului pe clădiri pentru care există un raport de evaluare va fi stabilită de primărie.

În acelaşi timp, proiectul modifică valorile de impozitare şi coeficienţii de ajustare pentru locuinţele persoanelor fizice, însă suma de plată va rămâne foarte apropiată de valorile actuale.

Modificări vor fi efectuate de Guvern şi la impozitul pe terenul din intravilan, unde suma de plată creşte proporţional cu rangul şi zona localităţii, ajungându-se la creşteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar.

Pentru proprietarii de maşini, impozitul va creşte de la 8 lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi în cazul autoturismelor cu motoare de până la 1.600 cm3 inclusiv şi de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru maşinile cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 cmc şi 2.000 cmc inclusiv.

Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.001 cmc şi 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scădea însă, de la 72 lei la 60 lei/200 cmc, scăderea continuând şi pentru maşini cu motoare mai mari.

Majorări de impozit vor fi efectuate şi pentru maşini de marfă, motociclete, bărci cu motor, scutere de apă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb