Premierul britanic s-a întâlnit cu marii bancheri din Londra pentru discuţii privind impactul Brexit

(A.V.)
Ziarul BURSA #Politică / 12 ianuarie 2018

Premierul britanic s-a întâlnit cu marii bancheri din Londra pentru discuţii privind impactul Brexit

Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit, ieri, cu finanţişti de la giganţii bancari precum Goldman Sachs, HSBC, Barclays, purtând discuţii cu aceştia pe marginea impactului ieşirii ţării din UE (Brexit) asupra capitalei financiare a Europei.

Industria serviciilor financiare din Londra se pregăteşte pentru pierderea accesului la piaţa comună, care reprezintă cea mai mare provocare pentru City of London după criza financiară din 2007-2009.

Situaţia generată de Brexit a fost principalul motiv pentru care numărul noilor posturi disponibile în sectorul financiar al Londrei a scăzut cu 37% luna trecută, potrivit unui raport al firmei de recrutare Morgan McKinley, citat de Reuters. Morgan McKinley susţine că societăţile de servicii financiare sunt reticente să facă angajări, iar posturile noi din domeniu au scăzut la 3.150 în decembrie 2017, de la 4.980 în aceeaşi lună din 2016.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a declarat că Marea Britanie va fi afectată de un nivel extrem de scăzut al investiţiilor şi de pierderea a aproximativ 500.000 de posturi dacă, în cadrul negocierii Brexit-ului, nu va ajunge la un acord comercial cu Uniunea Europeană.

"În cazul în care guvernul continuă să gestioneze necorespunzător negocierile cu UE, ne-am putea îndrepta spre un deceniu pierdut, cu creştere mai scăzută şi o ocupare redusă a forţei de muncă", a spus Khan.

Potrivit primarului Londrei, care citează date ale Cambridge Econometrics, Marea Britanie ar putea pierde investiţii de până la 50 de miliarde de lire în următorii 12 ani, dacă nu va fi realizat acordul comercial cu UE.

Până la închiderea ediţiei, nu au apărut informaţii referitoare la întâlnirea lui May cu bancherii din Londra.

Multe bănci, asigurători şi alte firme financiare din Marea Britanie adoptă planuri de urgenţă pentru transferarea unor operaţiuni europene pe continent, deoarece este probabil să îşi piardă dreptul de a vinde liber, din Londra, produse în ţările din blocul european.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat, săptămâna aceasta, că UE nu le va acorda firmelor financiare cu sediul în Marea Britanie "un paşaport general" care să le permită să deruleze operaţiuni pe piaţa unică.

Conform Bloomberg, Germania vrea să îi ceară Marii Britanii să plătească pentru ca firmele financiare de la Londra să aibă acces la piaţa UE, după Brexit. Însă, oficialii britanici sunt de părere că celor mai mari economii din UE le va fi greu să funcţioneze dacă Londra va fi izolată financiar, drept pentru care consideră că UE va da dovadă de flexibilitate în negocieri.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb