PREMIERUL CIOLOŞ:  "Nu îmi doresc ca pământul să fie vândut străinilor, doresc să fie utilizat de comunităţile locale"

Andrei Stan
Politică / 21 martie 2016

Premierul Dacian Cioloş a declarat astăzi că nu este de acord ca terenurile să fie vândute cetăţenilor străini pentru că, în opinia sa, pământul trebuie valorificat de comunităţile locale.

"S-a tot vorbit de vânzarea pământului la străini. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar: nici eu nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini, îmi doresc ca pământul să fie utilizat de comunităţile locale, pentru că e o resursă pe care greu o puteţi obţine din altă parte, nu puteţi practic să o obţineţi din altă parte. Dacă o pierdeţi, odată ce aţi renunţat la o astfel de resursă, cu greu puteţi s-o obţineţi înapoi. Însă, oricâte legi am da noi la nivel naţional pentru a legifera vânzarea pământului către străini, nu pot aceste legi să înlocuiască dorinţa dvs, a proprietarilor de a vinde sau nu pământul, de a-l vinde sau a-l valorifica la nivel local", a spus Cioloş, la prezentarea programului de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate, informează Agerpres.

Mai mult, premierul le-a cerut primarilor să nu faciliteze "cu orice preţ" vânzarea terenurilor către cetăţeni străini, ci să facă tot posibilul ca acestea să fie utilizate de comunităţile din care fac parte.

"Vreau să transmit mesajul primarilor care sunt aici în sală şi care mă aud: nu facilitaţi cu orice preţ vânzarea terenului până când nu aţi făcut toate eforturile de a valorifica terenul respectiv în sat, cu comunităţile locale. Sigur că e mai uşor probabil să obţineţi un anumit sprijin atunci când vine un străin să cumpere pământul şi să vă roage să-l regrupaţi pentru a-l vinde. Dar gândiţi-vă că în felul ăsta vindeţi o resursă care e a comunităţii şi pe care nu o mai puteţi aduce înapoi. Oricâţi investitori străini aţi aduce nu pot să valorifice acei investitori străini pământul mai bine decât pot să-l valorifice comunităţile locale", a spus Cioloş.

Programul de măsuri privind dezvoltarea clasei de mijloc la sate a fost lansat astăzi, într-o conferinţă desfăşurată în comuna Ciugud din judeţul Alba, în prezenţa premierului Cioloş, a vicepremierului Vasile Dîncu şi a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb