Premierul e darnic cu banii pe care nu îi are

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 9 august 2004

Premierul Adrian Năstase a promis să lase următorului Guvern un fond de rezervă de 3.000 de miliarde de lei. Vineri, guvernul şi Ministerul Finanţelor au anunţat cifre diferite în legătură cu suma veniturilor suplimentare colectate la bugetul de stat. În vreme ce premierul se lăuda la Guvern, în faţa prefecţilor, că "înregistrează în acest an fonduri suplimentare de 20.000 de miliarde de lei", Ministerul Finanţelor trimitea un comunicat în care răspundea la o solicitare a PNL, arătînd că fondurile suplimentare colectate pînă în prezent se ridică la doar 10.000 de miliarde de lei! Mai mult, într-un raport pe primele 5 luni ale anului, prezentat de Mihai Tănăsescu, cu doar patru zile mai devreme (pe 2 august), Finanţele anunţau că au colectat în plus doar 6.800 de miliarde de lei, iar pînă la sfîrşitul anului previzionează să colecteze sume adiţionale de 17.470 de mii de miliarde. În doar cîteva zile, premierul a plusat faţă de previziunile Ministerului de Finanţe cu încă 3.000 de miliarde, de parcă ar fi nişte bani pe care îi poate scoate oricînd din buzunarul propriu.

"Veniturile suplimentare înregistrate în acest an se cifrează la circa 20.000 de miliarde de lei, ca urmare a creşterii economice şi a unei mai bune colectări a obligaţiilor bugetare", declara premierul, explicînd că 11.000 de miliarde de lei vor fi redistribuiţi în septembrie, în cadrul unei noi rectificări bugetare. Culmea este că această rectificare survine altei rectificări, din luna iunie, cînd alte 7.000 de miliarde au fost cheltuite pe nevoi sociale. Evident, cea mai mare parte a banilor din cea de-a doua rectificare, va fi alocată programelor sociale, cu puternic iz electoral: 3.000 de miliarde de lei pentru creşterea pensiilor, 2.200 miliarde de lei pentru compensarea în proporţie de 90% a medicamentelor pentru pensionari, iar 4.350 de miliarde de lei vor finanţa eliberarea cupoanelor pentru încălzire.

Însă, lucrul cel mai grav este că premierul se întinde mai mult decît îi permite bugetul statului. Contrazis de Ministerul Finanţelor, care a arătat că "pînă în prezent veniturile suplimentare faţă de cele programate sînt de 10.000 de miliarde de lei", premierul declară: "Guvernul nu va ceda tentaţiei specifice anilor electorali de a exagera cu cheltuielile publice".

De remarcat că specialiştii de la Finanţe au calculat corect cele două rectificări: 11 mii cu 7 mii se apropie de cele 17,4 mii de miliarde, venituri suplimentare. Nimic în plus. "Trebuie să punem de o parte o anumită sumă de bani, pentru ca, anul viitor, guvernul următor să nu se confrunte cu presiuni inflaţioniste", a anunţat plin de responsabilitate premierul, numai că suma pe care "o va pune de o parte", potrivit calculelor sale, este egală cu zero.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb