Premierul polonez pledează pentru reforme împotriva "imperialismului" Uniunii Europene

G.D.
Internaţional / 10 august 2022

Premierul polonez pledează pentru reforme împotriva "imperialismului" Uniunii Europene

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de comportament imperialist faţă de statele membre mai mici din cadrul blocului comunitar într-un articol de opinie publicat astăzi pe site-ul de ştiri Welt, transmite Agerpres.

"Practica politică a arătat că poziţiile Germaniei şi Franţei contează mai mult decât toate celelalte", a scris Morawiecki pentru media germană menţionată, pledând pentru o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens.

"Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care cei mai puternici deţin puterea", a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.

Premierul Morawiecki, al cărui guvern naţionalist dominat de reprezentanţii formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficienţele Uniunii Europene.

În editorialul său, şeful guvernului polonez a cerut "o reformă profundă care să readucă binele comun şi egalitatea în prim-planul principiilor uniunii".

Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varşovia ar putea riposta în faţa UE, dacă ţara nu îşi primeşte partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic polonez şi, prin urmare, încalcă legislaţia UE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce tari sunt in gura polonezii. Vor fi zdrobiti iar de germani si rusi. Urmeaza Romania la demantelare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb