PREMIUL NOBEL PENTRU PACE: Laureaţii ucrainean, rus şi belarus denunţă la unison războiul ''criminal'' al lui Putin

V.G.
Miscellanea / 10 decembrie 2022

Sursă foto: www.nobelprize.org

Sursă foto: www.nobelprize.org

Laureaţii ucrainean, rus şi belarus ai Premiului Nobel pentru Pace au denunţat la unison, în timp ce au primit prestigioasa recompensă astăzi, la Oslo, războiul "nebunesc şi criminal" pe care preşedintele rus Vladimir Putin l-a declanşat în Ucraina, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cetăţeni ai celor trei principale state protagoniste ale conflictului, militantul belarus Ales Beliaţki, aflat în detenţie în ţara sa, ONG-ul rus Memorial, dizolvat la ordinul justiţiei din Rusia, şi Centrul ucrainean pentru Libertăţi Civile (CCL) au fost premiate pentru angajamentul lor în favoarea "drepturilor omului, democraţiei şi coexistenţei paşnice" în faţa forţelor autoritare.

"Poporul Ucrainei vrea pace mai mult ca oricine în lume", a declarat preşedinta CCL, Oleksandra Matviiciuk. "Însă, pentru o ţară atacată pacea nu poate fi obţinută depunând armele. Aceasta nu ar fi pace, ci ocupaţie", a spus ea.

Înfiinţat în 2007, CCL documentează în prezent crimele de război comise de trupele ruse în Ucraina: distrugerile de imobile rezidenţiale, de biserici, şcoli şi spitale, bombardamentele asupra culoarelor de evacuare, strămutarea forţată a populaţiei, torturile şi crimele.

Consecinţă a bombardamentelor asupra infrastructurilor energetice ucrainene, Matviiciuk şi-a scris discursul de mulţumire pentru Premiul Nobel la lumina unei lumânări, a mărturisit ea pentru AFP, cu puţin timp înainte de ceremonia de premiere.

"În nouă luni de invazie rusă, CCL a numărat peste 27.000 de episoade de crime de război şi acesta este doar vârful aisbergului", potrivit Oleksandrei Matviiciuk. "Războiul transformă oamenii în cifre. Trebuie să redăm numele tuturor victimelor crimelor de război", a subliniat ea.

Cu vocea gâtuită de emoţie în timpul discursului său susţinut la Grand Hotel din Oslo, Maitviiciuk a îndemnat din nou la înfiinţarea unui tribunal internaţional care să-i judece pe Vladimir Putin, pe Lukaşenko şi alţi "criminali de război".

Colaureatul rus, preşedintele Memorial, Ian Ratcinski, a denunţat "ambiţiile imperiale" moştenite de la Uniunea Sovietică şi care "încă sunt în floare astăzi".

"Rusia lui Vladimir Putin a deturnat sensul istoric al luptei antifasciste în folosul propriilor interese politice", a spus el. "De acum, a rezista Rusiei echivalează cu a rezista fascismului. O denaturare ce furnizează justificarea ideologică a războiului de agresiune nebunesc şi criminal împotriva Ucrainei", a afirmat Ratcinski, în pofida interdicţiilor impuse de Moscova de a critica public invazia.

Fondat în 1989, Memorial a lucrat timp de decenii pentru a face lumină asupra crimelor comise în timpul regimului totalitar al lui Stalin şi pentru a păstra vie memoria victimelor sale, apoi pentru a strânge informaţii cu privire la încălcarea libertăţilor şi drepturilor în Rusia.

În contextul în care opoziţia şi media sunt reduse la tăcere în Rusia, ONG-ul a fost dizolvat la sfârşitul lui 2021 de justiţia rusă, care a ordonat de asemenea confiscarea birourilor sale din Moscova, pe 7 octombrie, chiar în seara în care organizaţiei i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace.

"Astăzi, numărul de deţinuţi politici din Rusia este mai mare decât numărul lor total din întreaga Uniune Sovietică la începutul perioadei de perestroika, în anii 1980", a subliniat Ratcinski.

Al treilea laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Ales Beliaţki, părintele ONG-ului de apărare a drepturilor omului Viasna, se află în detenţie din iulie 2021.

În aşteptarea unui proces în urma căruia el riscă 12 ani de închisoare pentru contrabandă de bancnote în folosul opoziţiei faţă de regimul represiv al lui Lukaşenko, militantul de 60 de ani nu a fost autorizat să transmită un discurs de mulţumire pentru Nobel.

Reprezentându-l la ceremonie, soţia sa, Natalia Pintciuk, a fost nevoită să se rezume la a repeta unele dintre declaraţiile lui, printre care cea în care el îndeamnă la o contracarare a "internaţionalei dictatorilor".

"În Ucraina, Rusia vrea să stabilească o dictatură vasală, acelaşi lucru cum este Belarus astăzi, unde vocea poporului oprimat este ignorată, cu baze militare ruse, o enormă dependenţă economică, o rusificare culturală şi lingvistică", a spus Ales Beliaţki prin vocea soţiei sale.

"Bunătatea şi adevărul trebuie să se poată proteja", a mai afirmat el.

La Stockholm, unde sunt decernate alte Premii Nobel (medicină, fizică, literatură, chimie şi economie) sunt nu mai puţin de 26 de câştigători ce vor participa anul acesta la festivităţi.

Pandemia de COVID-19 i-a împiedicat în 2020 şi 2021 pe laureaţi să vină în capitala suedeză pentru a-şi primi recompensa şi cecul lor de 10 milioane de coroane (circa 900.000 de euro).

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Foarte frumos, poate mai invata ceva si postacii rusilor de la aceste somitati!

    1. Gargara.... Rusii castiga si Ucraina si Europa sunt distruse.

      Cum poti tine cu armata invadatoare si criminala a lui putin? Esti de acord cu crimele rusilor? Spui ca rusii vor cuceri ukraina si europa . Daca va fi asa si daca rusi vor ajunge si acasa la tine si vor face in casa ta ce au facut in ucraina ? Ce anume ? Iti vor viola mama , sora , fetele si :sotia !? Iti vor fura din casa electronice , electrcasnice si alte bunuri de valoare : tablouri , bijuteri si bani

      Daca pe tine te vor tortura si iti vor trasforma casa intr-un morman de moluz spunindu-ti ca au facut toate aste pt a te elibera de nazisti ce vei mai spune ? Vei mai tine cu rusii? 

    Razboiul nu se castiga cu declaratiile somitatilor,

    cu toate ca si propaganda are importanta lui  

    Membrii armatei din Ucraina leaga de stalpi civilii

    suspectati cu colaborationism,fiind iarna ii dezbraca  

    si tortureaza,  

    pe astia asteptam in UE, 

    catastrofa

    1. noroc ca va platesc si pentru copy&paste

      Cu ce va inarmati mujicilor cu benzinaria aia falimentara:-)? PIB-ul mujiciei la anul e cat bugetul armatei americane:-)

      Nu o mai cereti pe Merkel sa vina la conducere?

      Frau Merkel a fost un politician slab si fara viziune care a preferat sa vanda parti din Ukraina ca sa poata Germania sa profite de resursele si piata Russiei. Nu se putea abtine sa se pupe cu Putin macar odata pe an, iar acum ca pupilul ei a scos coltii si o face de ras prin barbaria de care dovada mai spune si ea o minciuna crezand ca drege busuiocul si se da un fel de Chamberlain actual care ce sa vezi a fost naiv la negocieri dar a reusit sa castige timp. 

      Merkel minte si este iresponsabila, chiar acum cateva luni inca sustinea ca ce a facut a fost maximul ce se putea face iar ce nu s-a putut face a fost din vina altora. I-a trebuit 9 luni de razboi ce au adus distrugeri de sute de miliarde si zeci de mii de morti ca sa coaca minciuna de acum dar uita sa spuna ca s-a opus categoric primirii Ukrainei in NATO iar cei care i-au pregatit cat de cat pe ukrainieni dupa invazia ruseasca din 2014 au fost americanii si nu Germania condusa de ea. 

      Pentru serviciile aduse in slujba Russiei Putin, daca nu e un misogin sadea, ar trebui sa ii acorde pe viata lui Frau Merkel un salariu adevarat la una din firmele de petrol sau gaze ca nu ar fi frumos sa-l cumpere pe Schroeder iar pe biata femeie sa o discrimineze.

    Despre razboiul din Ucraina, in care se vorbeste in articol, Min de Ext al Rusiei se pregateste sa acuze Germania si tarile semnatare ale acordurilor de la Minsk de complot pentru pregatirea si provocarea razboiului din Ucraina. In confesiunile sale date ziarului Die Zeit de acum doua zile, Merkel recunoaste ca ea, Germania, Kiev, au negociat cu rea credinta, neavand nicio intentie sa onoreze promisiunile din acele acorduri, in ciuda chiar a unei rezolutii UNSC obligatorii care le cere sa le implementeze.

     

    Merkel said "The 2014 Minsk agreement was an attempt to give time to Ukraine. It also used this time to become stronger as can be seen today. The Ukraine of 2014-2015 is not the modern Ukraine."  

    According to her, "it was clear to everyone" that the conflict had been put on hold, noting that the issue had not been settled, "yet this was what gave Ukraine invaluable time." "

    1. Care minister de externe? Aia au curaj sa gandeasca? Aia fac ce le spune Putin ca altfel li se pune de un ceai sau incep sa aiba probleme echilibrul

      Putin sa fie mai preocupat de Memorandumul de la Budapesta nu de targuielile pe care le-a facut cu Merkel doar ca sa piarda toti dar sa castige Russia si Germania. 

      Da au fost violari la Minsk agreement DE AMBELE PARTI. Cu siguranta rusi provocatori pe acolo ca sa justifice mai tarziu o anexare gen Crimea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb