Presa străină: "Manifestaţii pacifiste în Germania, odată cu Paştele Catolic"

T.B.
Internaţional / 30 martie

Presa străină: "Manifestaţii pacifiste în Germania, odată cu Paştele Catolic"

Mii de persoane au defilat sâmbătă în Germania la marşuri ale păcii, obişnuite în această ţară înaintea Paştelui Catolic, dar care de această dată au fost marcate de războaiele din Ucraina şi Fâşia Gaza şi au fost dezaprobate de liderii coaliţiei de guvernare, manifestanţii cerând ieşirea Europei din logica războiului şi a militarizării, potrivit relatărilor agenţiilor DPA şi EFE.

Circa 10.000 de persoane au luat parte la aceste manifestanţii în mai multe oraşe germane, cea mai numeroasă, cu circa 3.500 de participanţi, conform poliţiei, având loc la Berlin, iar motto-ul marşurilor din acest an a fost: "Acum, mai mult ca niciodată - împreună pentru pace", conform surselor menţionate.

Manifestanţii de la Berlin au purtat pancarte cu sloganuri precum "Prietenie cu Rusia - Trăiască Palestina!" şi "Genocid în Gaza", aceasta din urmă făcând referire la numărul mare de victime civile provocate în Fâşia Gaza de ofensiva armatei israeliene contra mişcării Hamas. Manifestanţii au cerut încetarea acestei ofensive, iar în cazul războiului ruso-ucrainean un armistiţiu care să fie urmat de negocieri de pace. Ei le-au cerut de asemenea politicienilor să iasă din logica de război şi de înarmare în care au intrat odată cu războiul ruso-ucrainean, informează agenţiile de presă străine.

Deşi astfel de marşuri de Paştele Catolic sunt în Germania o tradiţie din perioada Războiului Rece, tema predilectă fiind atunci respingerea armelor nucleare, desfăşurarea lor a fost de data aceasta criticată de politicenii din coaliţia de guvernare de la Berlin, în frunte cu cancelarul social-democrat Olaf Scholz, care a susţinut că tocmai din dorinţa "unei lumi mai paşnice" Germania, prin ajutorul militar oferit Kievului, "sprijină Ucraina în lupta sa pentru o pace justă, atât timp cât va fi necesar". "O facem de asemenea pentru noi, pentru securitatea noastră", a mai argumentat el, transmit sursele citate.

La rândul ei, titulara Externelor, ecologista Annalena Baerbock, le-a transmis participanţilor la marşurile pacifiste un mesaj în care le spune că nu poate fi ignorată ameninţarea pe care ar reprezenta-o pentru UE o eventuală victorie a Rusiei în Ucraina. "Dacă Ucraina nu se mai poate apăra pentru că nu-i furnizăm destule arme, trupele lui (Vladimir) Putin vor ajunge mâine la graniţa ucraineano-poloneză, la numai opt ore distanţă de Berlin", a indicat Annalena Baerbock, potrivit surselor menţionate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Toti pacifistii sunt agenti platiti de Putin,

    slava ukri 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb