Preşedintele Casei de Pensii: "Toate pensiile vor fi achitate până pe 15 decembrie"

T.B.
Macroeconomie / 29 noiembrie 2023

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii

Daniel Baciu, preşedintele Casei Naţionale de Pensii

Toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii până pe 15 decembrie, o parte din bani fiind deja viraţi Companiei Naţionale Poşta Română de săptămâna trecută, a declarat, miercuri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, transmite agerpres.ro.

El a fost întrebat dacă pensiile vor fi virate la timp, în condiţiile în care sunt două zile libere, 30 noiembrie şi 1 Decembrie, conform sursei citate.

Potrivit agerpres, preşedintele casei de pensii transmite "De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi. E aceeaşi procedură în fiecare an. Am făcut toate diligenţele în acest sens. Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută - o sumă substanţială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o. Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie. Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere. Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari. Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie", a subliniat Daniel Baciu, la lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a CNPP.

Şeful Casei Naţionale de Pensii a dat asigurări că plata pensiilor se va face chiar dacă va continuă greva angajaţilor din Ministerul Muncii, transmite sursa: "Trăim într-o ţară democratică, este dreptul lor să protesteze. Unii sunt în protest spontan, alţii sunt în gravă, dar sunt două lucruri diferite, sunt două planuri diferite. Ei revendică nişte drepturi salariale care, sincer, sunt nişte lucruri destul de clare şi evidente. Sunt diferenţe mari între salariile din casele teritoriale de pensii şi alte instituţii publice. Acest lucru nu este de contestat, sunt diferenţe de câteva mii de lei, nu e vorba de o diferenţă mică. Este dreptul lor să protesteze, dar misiunea lor este destul de nobilă, pentru că ei trebuie să asigure servicii de calitate seniorilor români şi asta fac, lună de lună, cu profesionalism şi nu se pune problema ca colegii mei din teritoriu să nu facă această plată a pensiilor, cum o fac de fapt regulat pe fiecare lună, în decursul unui an", a mai spus Baciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb