Preşedintele Cataloniei, Artur Mas, a anunţat, azi, că la 9 noiembrie va fi organizată o formă alternativă de consultare populară privind independenţa regiunii, după ce justiţia a interzis desfăşurarea unui referendum ca atare, transmite AFP.
"Va exista o consultare populară, însă nu se va baza pe decretul pe care l-am semnat pentru organizarea referendumului", a declarat el, recunoscând divergenţele din cadrul taberei favorabile separatismului în privinţa acestei chestiuni.
"Statul spaniol rămâne adversarul", a spus el, părând a nu ţine cont de apelurile la dialog "prin respectarea legii" lansate recent de şeful guvernului conservator, Mariano Rajoy.
"Oamenii îşi vor putea introduce votul în urne şi, de fapt, va fi exact acelaşi lucru", a adăugat el, recunoscând că a fost "fisurat" consensul între partidele favorabile independenţei, deoarece unele vor să se meargă înainte prin încălcarea legii pentru organizarea referendumului.
Artur Mas, un naţionalist conservator care s-a aliat cu stânga separatistă în această chestiune, a spus că, în faţa unui "val mare", "este de preferat să te arunci în apă şi apoi să ieşi" decât "să te laşi dus".
El s-a declarat în favoarea organizării, ulterior, a unor alegeri în Catalonia la care toate partidele favorabile independenţei să prezinte o listă comună şi o platformă unică: independenţa. Aceste alegeri, a spus el, vor avea astfel acelaşi efect ca un referendum.
"Acesta nu este sfârşitul. Sfârşitul va fi organizarea de alegeri de tip plebiscitar", a spus el.
Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat anterior astăzi că renunţarea la referendumul privind independenţa prevăzut la 9 noiembrie în Catalonia este o "veste excelentă" şi că de acum trebuie "vorbit" cu catalanii.
"Este o veste excelentă. Respectarea legii este obligaţia tuturor", a declarat şeful guvernului conservator, la o zi după anunţul privind abandonarea de către executivul catalan a acestei consultări populare considerate anticonstituţională de către Madrid.