Preşedintele CCIR a primit vizita ambasadorului Republicii Indonezia în România

S.B.
Miscellanea / 28 septembrie 2023

Preşedintele CCIR a primit vizita ambasadorului Republicii Indonezia în România

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a primit, în data de 27 septembrie, vizita lui Meidyatama Suryodiningrat, ambasador al Republicii Indonezia în România, în scopul susţinerii unui dialog pe tema dinamizării colaborării economice bilaterale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Atât România cât şi Republica Indonezia au neapărată nevoie de un proiect comun de mare anvergură, aşa-numitul core project, care va întări în mod sigur relaţiile comerciale bilaterale şi, în mod evident va impulsiona din ce în ce mai mult companiile să acceseze pieţele din cele două state. Un astfel de proiect poate viza o cooperare foarte strânsă în ceea ce priveşte domeniul securităţii alimentare, mai ales dacă ţinem cont de poziţionarea geografică a României, cu ieşire la Marea Neagră şi cu acces la Fluviul Dunărea. Astfel, Portul Constanţa reprezintă o alternativă eficientă pentru tranzitul de mărfuri din Republica Indonezia către Europa, fiind o importantă poartă de acces către statele Uniunii Europene şi nu numai. Toate mărfurile care vin din Republica Indonezia pe cale navală trec prin Canalul Suez, iar de aici până în Portul Constanţa sunt numai trei zile şi jumătate de navigaţie, faţă de 11 zile cât ar dura până să intre în Portul Rotterdam, ceea ce înseamnă în final costuri mai reduse", a declarat preşedintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

"Trebuie să demarăm cât mai repede proiecte investiţionale comune cu România, în care să implicăm mediile de afaceri din cele două state şi care să contribuie în acest mod la creşterea schimburilor comerciale bilaterale. În momentul de faţă, de exemplu, nu există importuri de grâu din România, iar în acest sens invitaţia de a participa la INDAGRA, cel mai important târg agricol din Sud-Est-ul Europei este mai mult decât binevenită şi cu siguranţă va contribui la stabilirea de noi contacte comerciale între cele două medii de business. România reprezintă o piaţă de interes major pentru firmele indoneziene, sprijinul CCIR în identificarea problemelor şi impedimentelor pe care companiile le întâmpină în a accesa pieţele din cele două ţări fiind unul deosebit de important", a declarat E.S. dl. Meidyatama Suryodiningrat, ambasador al Republicii Indonezia în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb