Preşedintele chinez Xi Jinping s-a oferit să ajute India să lupte împotriva epidemiei de coronavirus, scrie vineri presa de stat chineză, citată de Reuters.
Xi şi-a exprimat şi condoleanţe faţă de premierul indian Narendra Modi.
"China este dispusă să-şi extindă cooperarea cu India în lupta împotriva COVID-19 şi să ofere suport şi asistenţă", a declarat Xi, potrivit televiziunii de stat.
India a înregistrat până acum peste 18 milioane de cazuri de COVID-19, iar 208.330 de oameni au murit. Al doilea val al pandemiei a adus sistemul medical indian la un pas de colaps, iar multe spitale duc lipsă de medicamente şi instalaţii de oxigen pentru cei bolnavi.
Al doilea val al pandemiei de coronavirus, deosebit de virulent, a fost stimulat de uriaşele festivaluri religioase şi de campaniile electorale organizate în ultimele săptămâni, precum şi de o nouă variantă virală care este uşor mai infecţioasă şi mai rezistentă la reacţia imunitară, potrivit virusologului german Christian Drosten.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 38% din totalul cazurilor de coronavirus raportate la nivel mondial săptămâna trecută au fost înregistrate în India.
Mai multe ţări vor acorda în zilele următoare un ajutor de urgenţă Indiei şi vor transporta pe calea aerului materiale medicale, instalaţii de oxigen, ventilatoare şi echipaje de paramedici.