PREŞEDINTELE COLUMBIEI: "Statele Unite ruinează economiile din întreaga lume"

V.G.
Internaţional / 20 octombrie 2022

Sursă Foto: Twitter

Sursă Foto: Twitter

Statele Unite ruinează economiile din întreaga lume prin creşterea dobânzilor, a afirmat astăzi preşedintele columbian, Gustavo Petro, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Statele Unite sunt pe cale de a ruina practic toate economiile lumii", a spus el, în timpul unei întâlniri cu responsabili şi locuitori ai oraşului Turbo (nord-vest).

În opinia sa, ţările sunt ameninţate de recesiune şi de rata mare a dobânzii, stabilită de Rezerva Federală americană (Fed) care atrage "capitalurile ţărilor sud-americane".

"Statele Unite iau decizii pentru a se proteja, uneori fără să se gândească la ce vor implica acţiunile lor. Economia naţiunilor latino-americane se goleşte (...) Monedele noastre se depreciază, nu doar pesoul columbian", a avertizat el.

Primul preşedinte de stânga al Columbiei, Gustavo Petro, a prezis o criză globală, printre altele, din cauza a ceea ce el a numit "războiul gazului" din Europa, în urma conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Pentru a lupta împotriva inflaţiei, Fed şi-a majorat dobânzile de referinţă de cinci ori din martie, trecându-le de la intervalul 0-0,25% în care se aflau din martie 2020, la 3,00-3,25%.

În consecinţă, datoria în dolari a Columbiei ar putea creşte accelerat şi o scurgere de capital ar putea avea loc datorită perspectivei investitorilor de a obţine un profit mai mare, estimează analiştii.

De la începutul anului, moneda columbiană s-a depreciat cu 16% faţă de dolar. În Columbia, un dolar valorează 4.700 de pesos, ceva nemaivăzut până în prezent, scrie AFP.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. gresit!!!

    ruineaza guverne ce au “printat” fara contrapartida in bunuri si servicii circulate. 

    plus ca socul il iau si eu, americanii.... 

    asa cum socul a fost luat si de china... 

    urmeaza europa ... 

    s c cret 

    Creste numarul pro Putin

    1. tot cu idioti ca el

      Jos imperialismul american și lachei lor de doi bani! Trăiască Putin și poporul rus!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb