PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENŢEI  Ajutorul de stat acordat de Guvern este pentru fermieri şi nu pentru uzina "Tractorul "

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 11 august 2005

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Mihai Berinde, a declarat ieri, la Braşov, că ajutorul de stat în valoare de 100 de miliarde de lei acordat săptămîna trecută de Guvern este pentru fermieri şi nu pentru uzina Tractorul. "Fermierul are libertatea de a cumpăra tractoare de la orice uzină din România şi de la orice importator, indiferent de provenienţa şi starea acestor produse, vechi sau noi şi nu numai de la uzina din Braşov", a afirmat Mihai Berinde, citat de Rompres.

El a mai precizat că sunt şi cazuri în care ajutoarele de stat nu au fost utilizate aşa cum prevede legea afirmînd că, în prezent, sunt în curs 13 investigaţii. El nu a vrut să spună concret despre ce cazuri este vorba.

"Am avut situaţii în zonele defavorizate unde au fost două controale şi am constatat că, în anumite situaţii, ajutorele acordate de stat au depăşit prevederile legale, drept pentru care am solicitat stoparea şi recuperarea lor", a menţionat Berinde.

Berinde nu a spus despre ce sumă este vorba şi nici despre ce societăţi amintind doar că sunt firme din domeniul transporturilor şi firme care au activităţi comerciale. Preşedintele Consiliului Concurenţei a participat ieri, la Braşov, la un seminar cu tema "Dreptul ajutorului de stat din perspectiva românească şi europeană". El a mai spus că de la începutul acestui an, s-au acordat ajutoare de stat în sumă totală de 700 de milioane de euro în scădere faţă de anul trecut, tendinţă care se manifestă din anul 2001.

Hotărîrea de Guvern privind sprijinirea producătorilor agricoli cu 100 de miliarde de lei vechi pentru a cumpăra tractoare a apărut în Monitorul Oficial din 5 august, fiind semnată de primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi contrasemnată de ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Gheorghe Flutur.

Banii pentru finanţarea ajutoarelor acordate producătorilor agricoli - 100 de miliarde de lei vechi - provin din bugetul Ministerului, Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, minister care are şi obligaţia punerii în aplicare a acestor reglementări.

Potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, actele normative adoptate de Guvern sunt semnate de primul-ministru şi contrasemnate de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare.

Ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Popescu, a refuzat la sfîrşitul săptămînii trecute să semneze Hotărîrea de Guvern privind sprijinirea cu 100 miliarde lei vechi a producătorilor agricoli pentru achiziţia de tractoare, declarînd că această ordonanţă este o modalitate de sprijinire mascată a Uzinei Tractorul Braşov, fabrică care a mai primit, de-a lungul timpului, numeroase ajutoare din partea statului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb