Preşedintele FNGCIMM: "IMM Invest - un program care merge pe direcţia meritocraţiei"

A.B.
Miscellanea / 26 iulie 2020

"IMM Invest - un program care merge pe direcţia meritocraţiei"

IMM Invest a plecat, de la bun început, cu o imagine falsă, iar foarte multă lume a crezut că este vorba despre un program în care se dădeau tigăi gratis, a declarat, în această zi , Cristian Păun, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

"IMM Invest a plecat de la bun început cu o imagine falsă asupra programului, mai ales asupra celor care, teoretic, ar fi fost potenţiali beneficiari. Foarte multă lume a crezut că este vorba despre un program, ca să parafrazez un prieten, în care se dădeau tigăi gratis. Nu a fost aşa ceva. Este un program de creditare pe care eu l-am asemăna cu următoarea metaforă: te afli într-o secetă, te afli în faţa unui câmp pe care trebuie să-l salvezi şi tu, practic, încerci să identifici acele fire verzi de porumb pe care trebuie să le uzi. E inutil să uzi plantele uscate, să uzi buruienile. Trebuie să găseşti firul acela de porumb verde viabil din care mai poţi să scoţi ceva. Noi am demarat acest program de fapt prin februarie, cred că înainte de Sfântul Valentin şi am plecat iniţial cu un buget de 800 de milioane de lei şi cu un ajutor de stat în spate. Venind criza, s-a schimbat situaţia. Ne-am trezit cu plafon de 15 miliarde de lei care avea în spate ajutor de stat pe partea de dobândă şi comision, o treabă destul de importantă. Ca să nu mai spun de faptul că apoi a venit legea în Parlament care a modificat Ordonanţa de Urgenţă IMM Invest şi care a mai adăugat 15 miliarde de lei. Deci, ipotetic, astăzi vorbim despre un plafon de 30 de miliarde de lei", a spus Păun, la Digi 24.

Acesta a adăugat că a fost nevoie de o perioadă de lămuriri în care s-a precizat că IMM Invest este un program care presupune o analiză din partea băncii, iar cel care îl accesează "trebuie să dai banii înapoi".

"Lumea a crezut că acest program este un program în care se dau finanţări directe din buget, granturi nerambursabile. Foarte multe IMM-uri, unele dintre ele lansate prin Start-Up Nation sau pe programe similare, au crezut că pot apela la aceşti bani, să ia banii şi să nu-i dea înapoi. A trebuit o perioadă să explicăm că este un program de creditare, în care trebuie să dai banii înapoi, plăteşti poate şi dobândă în viitor. Este un program care teoretic presupune o analiză din partea băncii. Chemi specialistul să se uite la acel teren afectat de secetă şi spui "Arată-mi unde e porumbul verde"", a explicat oficialul.

În viziunea preşedintelui FNGCIMM, în România, strategia bazată pe consum ca motor de tractare a economiei şi de dezvoltare "nu ţine, pentru că nu suntem încă o economie care să ţină în spate această coloană vertebrală bine osificată".

"Avem credite aprobate de către bănci undeva la 10,2 miliarde de lei. Ritmul se schimbă de la zi de zi şi ne apropiem de plafonul de 15 miliarde şi, în total, avem undeva la 11.600 de credite aprobate pentru aceste IMM-uri. Sunt 67.000 de cereri de credit depuse la bănci, din care au fost luate doar 40.000 în analiză. Sunt undeva de 17.000 de dosare respinse de către bănci. Asta e capacitatea reală a economiei româneşti. Să te bazezi pe un număr de până la 20.000 de IMM-uri viabile active, sănătoase, e ceva trist. Noi trebui să facem eforturi substanţiale în perioada următoare ca această mulţime de IMM-uri viabile să crească semnificativ de mult. În România, strategia bazată pe consum ca motor de tractare a economiei şi de dezvoltare nu ţine, pentru că nu suntem încă o economie care să ţină în spate această coloană vertebrală bine osificată. Programul acesta face şi un lucru bun, şi anume că oarecum merge pe direcţia meritocraţiei, îi premiază pe cei buni şi e bine că e aşa, pentru că până la urmă, repet, nu are sens să uzi buruienile. Dacă am mări plafonul, cum zice legea, la 30 de miliarde, nu prea mai găseşti alţii, nu mai ai cui să-i dai bani", a subliniat Cristian Păun.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb