Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google şi fost CEO al companiei, a primit bonusuri în valoare totală de 106 milioane de dolari pentru activitatea de anul trecut, din care 6 milioane de dolari cash şi acţiuni de 100 milioane de dolari, informează Wall Street Journal.
Pachetul de acţiuni în valoare de 100 milioane de dolari va fi acordat astăzi, în timp ce titlurile nu sunt tranzacţionabile până în luna mai a anului 2015.
Compensaţia totală a lui Schmidt la Google a totalizat 7,6 milioane de dolari, în anul 2012, după ce a primit în 2011, odată cu preluarea poziţiei de preşedinte executiv al consiliului de administraţie, un bonus în acţiuni de 100 milioane de dolari.
Schmidt lucrează la Google din anul 2001 şi a ocupat funcţia de CEO timp de 10 ani. Cofondatorul Google Larry Page a preluat în 2011 funcţia de CEO.
Veniturile şi profitul net al Google au crescut anul trecut cu aproximativ 20%, la 60 miliarde de dolari, respectiv 13 miliarde de dolari.Acţiunile companiei au urcat cu aproximativ 61% de la începutul lui 2013, mai informează Wall Street Journal.