Preşedintele Iohannis se va întâlni la sfârşitul lunii cu liderii instituţiilor europene

C.T
Politică / 27 ianuarie 2018

Preşedintele Iohannis se va întâlni la sfârşitul lunii cu liderii instituţiilor europene

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla la Bruxelles, în 31 ianuarie, urmând să aibă întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, iar pe agenda discuţiilor se află inclusiv modificările la legile justiţiei, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform comunicatului, vizita preşedintelui României la Bruxelles are loc în urma invitaţiei care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către preşedintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei.

Cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla şi negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare, securitatea externă şi internă a Uniunii şi aspecte legate de relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere şi vecinătatea estică.

Conform documentului, în cadrul întrevederii, "va fi discutată situaţia din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar şi lupta împotriva corupţiei".

Sursa citată mai precizează: "Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul întâlnirilor, angajamentul ferm al României de a contribui la consolidarea proiectului european, precum şi ataşamentul ţării noastre la principiile şi valorile pe care se bazează Uniunea. De asemenea, va arăta că Preşedinţia României a Consiliului UE va avea o abordare echilibrată şi obiectivă, în interesul Uniunii şi al statelor membre, care să contribuie la avansarea procesului de integrare europeană".

Totodată, preşedintele României se va întâlni şi cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Agenda reuniunii informale a Consiliului European din 23 februarie, respectiv negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post 2020 şi aspecte instituţionale vor fi principalele subiecte abordate de cei doi oficiali.

În comunicat se mai arată că la finalul vizitei la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb