Preţul mondial al ureei poate redresa industria noastră de îngrăşăminte

Preţul ureei a înregistrat, săptămîna trecută, la bursele internaţionale, nivelul maxim al ultimilor 13 ani, dpăşind 190 de dolari pe tonă. Dacă înainte de 1990, cotaţia ureei era sub 100 de dolari pe tonă, în 1991 a urmat o explozie a acesteia, ca urmare a sancţiunilor impuse Irakului pentru invadarea Kuweitului. Atunci, creşterea preţului s-a datorat închiderii fabricilor din zona de conflict şi din zonele adiacente.

Dacă românii nu ştiau, explozia unui camion răsturnat la Mihăileşti - care s-a soldat cu aproximativ 20 de morţi şi o gaură de 14 m diametru şi cîţiva metri adîncime -poate da o imagine a ceea ce înseamnă explozia unui combinat în funcţiune. Specialiştii aseamănă consecinţele cu explozia unei bombe atomice, minus radiaţiile radioactive.

Preţul de 192 de dolari pe tona de uree, după ce în iarnă atinsese una din cele mai mici cotaţii din ultimii ani, de 122 de dolari, este o surpriză de proporţii, dar şi o oportunitate de redresare pentru producătorii din România. Din păcate, cu o singură excepţie - "Azomureş" - toţi ceilalţi producători o duc de la rău la foarte rău. Combinatul de la Arad practic nu lucrează de peste 10 ani, "Romfosfochim" a fost trimis în cea mai mare parte la fier vechi, "Turnu" SA din Turnu Măgurele are o existenţă învăluită în ceaţă, după ce majoritatea directorilor au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi pentru fraude, "Doljchim" - care era practic în faliment, a fost preluată de către "Petrom" în contul datoriilor, iar "Amonil" şi "Sofert" îi îmbogăţesc pe acţionarii majoritari sau pe cei care deţin controlul. "Sofert" nu a avut nici un an cu profit după 1990, iar "Amonil" nu a mai dat dividende din 1995, de cînd acţionari au devenit "Eurotrading Chemicals" SRL şi "Romferchim". Un an face pierderi, iar în anii foarte buni, cînd preţul ureei creşte foarte mult pe pieţele externe, acoperă pierderile din anii precedenţi, total sau parţial, după cum este cazul.

Aceasta este şi explicaţia preţului derizoriu la care s-au tranzacţionat acţiunile companiilor amintite în ultimii ani. Singurul deţinător care dovedeşte respect pentru micii acţionari, parteneri în proprietate, este "Transworld Fertilizers Holding" Luxemburg, acţionar majoritar la "Azomureş". În situaţia în care conjunctura este favorabilă, profitul este de sute de miliarde de lei, iar dacă este nefavorabilă, de zeci de miliarde de lei. Explicaţia constă în faptul că în Luxemburg există o altă educaţie despre conducerea corporativă, pe de o parte, iar pe de altă parte, mai există un acţionar minoritar, dar semnificativ, şi anume "Broadhurst + Lindsell Enterprises" Ltd, care exercită un control profesionist şi eficace. Dacă producătorii de uree care fac export ar încasa integral preţul produsului, ar face profituri excelente, aşa cum sigur se vor înregistra la "Azomureş". Dacă ureea va pleca la "Interagro" sau la "Eurotrading Chemicals", la preţ de producţie, şi de acolo afară, profitul potenţial se va externaliza, iar societăţile producătoare se vor bălăci în aceeaşi mizerie.