Preţul petrolului, un nou record

M.D.
Miscellanea / 7 mai 2018

Preţul petrolului, un nou record

Preţul petrolului a depăşit, astăzi, nivelul de 70 de dolari pe baril pentru prima oară din noiembrie 2014. Cotaţia ţiţeiului Brent a atins noi maxime, datorită agravării crizei economice din Venezuela, care amplifică riscul ca livrările de petrol ale acestui stat să scadă în continuare şi a posibilităţii ca SUA să reintroducă sancţiunile împotriva Iranului, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au urcat în această dimineaţă cu 1%, la 75,59 dolari pe baril, după ce au atins un maxim al şedinţei de ranzacţionare de 75,89 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din noiembrie 2014.

În cazul petrolului american WTI, contractele futures au avansat cu 62 de cenţi, respectiv cu 0,9%, la 70,34 dolari pe baril, fiind pentru prima oară din noiembrie 2014 când cotaţia a depăşit 70 de dolari pe baril.

Între timp, contractele futures pentru petrol de la bursa din Shanghai, lansate în luna martie, au depăşit un record pentru preţul convertit în dolari, de 71,32 dolari pe baril, şi au atins luni 72,54 dolari pe baril.

Analiştii au avertizat că agravarea crizei economice în Venezuela, care este un exportator important de petrol, riscă să îi afecteze şi mai mult producţia şi exporturile.

Producţia de petrol a Venezuelei s-a redus la jumătate de la începutul anilor 2000, la numai 1,5 milioane de barili pe zi, în lipsa investiţiilor necesare menţinerii activităţii industriei petroliere.

Atenţia investitorilor şi analiştilor va fi îndreptată însă în această săptămână către petrol şi acordul nuclear al Iranului. Majoritatea investitorilor se aşteaptă ca preşedintele american Donald Trump să retragă acordul cu Iranul prin care au fost ridicate sancţiunile împotriva autorităţilor de la Teheran, a spus Greg McKenna, analist şef la compania de brokeraj AxiTrader.

Iranul a redevenit un exportator important de petrol în 2016, după ce sancţiunile internaţionale împotriva sa au fost ridicate în schimbul limitării programului nuclear.

Preşedintele Trump şi-a exprimat însă neîncrederea în sinceritatea Iranului şi a avertizat că nu va prelungi acordul de ridicate a sancţiunilor, care expiră pe 12 mai.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb