Preţurile producătorilor industriali din China au crescut cu un ritm record în luna mai

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 iunie 2021

Preţurile producătorilor industriali (PPI) chinezi au urcat practic an/an cu 9,0% în mai 2021, cel mai rapid avans din 2008, peste estimarea de 8,5% dintr-un sondaj Reuters.

Preţurile producătorilor industriali (PPI) chinezi au urcat practic an/an cu 9,0% în mai 2021, cel mai rapid avans din 2008, peste estimarea de 8,5% dintr-un sondaj Reuters.

Preţurile producătorilor industriali din China, fabrica lumii, au crescut în luna mai cu cel mai rapid ritm din 2008, creştere adusă de avansul preţurilor la materii prime. Preţul unor materii prime au atins totuşi un "top" în luna mai, indicând o posibilă perioadă de respiro pentru producători la nivel global. În China, producătorii par să internalizeze costurile mai ridicate cu input-urile, nu să le transmită consumatorilor în condiţiile în care preţurile de consum au înregistrat o scădere în luna mai.

Sectorul manufacturier global înregistrează însă, în continuare, o lipsă destul de generală de materii prime pe fondul cererii puternice asociate debutului de ciclu economic şi producţiei deficitare din perioada de vârf a pandemiei din 2020.

Preţurile producătorilor industriali (PPI) chinezi au urcat practic an/an cu 9,0% în mai 2021, cel mai rapid avans din 2008, peste estimarea de 8,5% dintr-un sondaj Reuters. În luna aprilie, rata anuală a PPI a fost de 6,8%, conform datelor institutului chinez de statistică.

Creşterea din luna mai a preţurilor producătorilor chinezi a fost dată în special de creşterea preţului la ţiţei, minereu de fier şi metale neferoase (aluminiu, nichel, argint, zinc, etc.), potrivit unui comunicat al statisticii chineze citat de Reuters.

Banca centrală din China a arătat şi ea într-un comunicat că preţurile producătorilor industriali vor continua cel mai probabil să crească în finalul trimestrului doi şi pe durata trimestrului trei ca urmare a preţurilor mai mari cu materiile prime înainte de a înregistra o moderare în ultimele luni din 2021.

Factorii de decizie politici de la Beijing au transmis de mai multe ori semnale lunile acestea că vor lua măsuri pentru a întrerupe avansul masiv al preţurilor la materii prime, măsuri care includ majorarea ofertei şi contracararea speculei.

Cu tot acest avans al preţurilor la producătorii chinezi, preţurile de consum din a doua economie a lumii au înregistrat un avans modest de 1,3% an/an în luna mai, sub estimarea de 1,6%, ceea ce înseamnă că creşterea de costuri nu a fost încă transmisă consumatorilor domestici ci mai degrabă internalizată de către producători. În ritm lunar, indicele preţurilor de consum din China (CPI - Consumer Price Index) a înregistrat o scădere de 0,2% în luna mai.

În Statele Unite, în aprilie, indicele preţurilor de consum (CPI) a crescut peste aşteptări la o rată anuală record a ultimilor 40 de ani de 4,2% inclusiv pe fondul unei creşteri anuale de 6,2% a preţurilor producătorilor industriali domestici. Astăzi vor fi publicate datele privind rata inflaţiei din SUA în luna mai, iar estimările indică o creştere lunară a preţurilor de consum de 0,4% care ar împinge rata anuală la un record al ultimilor patru decenii de 4,7%. Aşteptările pot fi totuşi considerate moderate având în vedere presiunile de preţ extreme pe care le raportează firmele americane în rapoartele Institute of Supply Management (ISM) - nu doar din creşterea preţurilor la materii prime, creşteri care s-au temperat în luna mai, ci şi din creşterea masivă a costurilor de transport.

Analiştii afirmă că o parte din majorarea preţurilor materiilor prime se datorează caracterului speculativ al activităţii recente în aceste pieţe în condiţiile unei politici monetare ultra-relaxate din partea Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed) şi a unei poziţii intransigente din partea entităţii bancare centrale în privinţa caracterului "tranzitoriu" atribuit inflaţiei ridicate din aceste luni - poziţia Fed înseamnă că este dispusă să ţină dobânzile jos pentru mai mult timp şi să tolereze o inflaţie mai ridicată, ceea ce înseamnă că investitorii din pieţe au curaj să exagereze în bid-urile lor şi să împingă preţurile mai sus. Luna mai a adus totuşi un "top" pe preţurile unor materii prime care au crescut extrem de mult din 2020 încoace cum ar fi lemnul.

În România, conform INS, preţurile producătorilor industriali au crescut cu un ritm lunar de 1,12% în aprilie, după o creştere lunară de 1,4% în martie, creşteri ce au împins rata anuală a PPI (faţă de aprilie 2020) la 7,89%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb