Prielnic e vîntul...

Meşter cîrmaciul... mîndră corabia! Nu ne interesează, cîtuşi de puţin, poezia proletcultistă a lui Zaharia Stancu, dar ecuaţia aceasta cu trei variabile e teribil de tentantă pentru cine caută un punct de sprijin în universul răsturnat al politicii de la Bucureşti.

Nu încape nici o îndoială, Klaus Iohannis are de partea lui vîntul cel bun. Mesageri şi ursitoare din mai toate colţurile importante ale lumii s-au grăbit să se exprime la preluarea mandatului de către "neamţul emigrat la Cotroceni". Ca întotdeauna, există ursitoare rele şi ursitoare bune. Nişte funcţionari mediocri ai Departamentului de Stat, aflaţi cu treburi prin Europa, au dat buzna pînă la Bucureşti să se facă de rîs cu declaraţia care ne anunţă că Guvernul Statelor Unite ar fi nerăbdător să-l cunoască pe noul Preşedinte al României şi să lucreze împreună cu domnia sa! Halal ambasadă, halal servicii de informaţii, halal interes pentru ţara cu care ai un parteneriat strategic şi unde ţi-ai instalat chiar şi baze militare, dacă Iohannis este, înainte de orice, o necunoscută!!! Pentru Rusia, noul Preşedinte al României nu este la fel de necunoscut, se pare, dar declaraţiile nu sunt deloc mai calde decît gheaţa. Purtătorul de cuvînt al MAE de la Moscova îi atrage atenţia noului nostru Preşedinte că relaţiile bilaterale stagnează cam de mult la temperaturi siberiene, iar asta, ne spune autoritatea cu pricina, pentru că prea s-a găsit România să critice politica Moscovei, de la o vreme. Vocea Rusiei, în schimb, colorează imaginea noului Preşedinte al României, pe care ni-l zugrăveşte ca "executantul mai bun al ordinelor de la Washington", motiv pentru care ar fi fost preferat, în cele din urmă. Există, însă, şi ursitoare mai generoase. Din Germania, atît Ministrul de externe, cît şi Cancelarul federal au exprimat felicitări pentru Iohannis şi sprijin pentru relaţiile cu România; de la Preşedintele Franţei a venit imediat o invitaţie pentru o vizită oficială la Paris, iar de la Bruxelles, atît Preşedintele Comisiei, cît şi şefii celor două mari facţiuni din Parlamentul European au salutat alegerea noului Preşedinte al României, nu doar protocolar. Una peste alta, lumea l-a luat în seamă şi îi acordă un credit politic, în nume personal, dar şi în numele României, ceea ce nu-i puţin lucru. Dar, nici nu va dura la nesfîrşit!

Cît este de meşter noul "cîrmaci" al corabiei de la Cotroceni, încă nu ştim, iar ceea ce ştim ne obligă să fim mai degrabă circumspecţi. România, nici măcar politica ei, nu este condusă din cabinetul prezidenţial. Mai general, ea nu este condusă dintr-un singur punct al structurilor politico-administrative, ci este smucită, împinsă, trasă, înghiontită, cînd într-o parte, cînd într-alta, de forţe şi decizii ale unor centre de putere care se găsesc atît în sfera guvernamentală, cît şi în afara ei; în interiorul României, cît şi dincolo de graniţele sale. Departe de a fi coerente, aceste forţe şi deciziile lor uneori se potenţează, alteori se anulează reciproc, iar nu de puţine ori lasă un uriaş gol tocmai acolo unde ar fi nevoie de acţiune cu scop şi finalitate. Putem conta, însă, pe calităţile de învăţăcel ale noului nostru Preşedinte. Calificarea la locul de muncă este destinul inevitabil al oricui ajunge la Cotroceni, cu un mandat prezidenţial în buzunar. Este adevărat, unii n-au învăţat mare lucru, nici în zece ani, pentru că "le ştiau pe toate", din prima zi; alţii şi-au declarat singuri corigenţa la sfîrşit de mandat; iar alţii au învăţat, dar nu neapărat ceea ce ar fi fost bine şi folositor pentru cetăţenii acestei ţări, ci... altceva, adică relele de care te poţi folosi ca să-ţi răsfeţi orgoliile, să-ţi hrăneşti iluzia că nimic nu se mişcă fără ştiinţa şi voia ta, ori pentru ca să împarţi cu gesturi largi, pline de generozitate, sinecuri, cinuri şi alte dulci "răsfăţuri" pentru şleahta de profesionişti ai laudei şi osanalei, care prin subsoluri hrăneau şi se hrăneau din balta mocirloasă a corupţiei.

Cel mai rău, la acest început de mandat prezidenţial, stă însă... corabia, adică România. Aduce izbitor cu starea micii ambarcaţiuni a domnului Phileas Fogg, cea rămasă fără cărbuni în largul mării, cînd luminile portului de destinaţie încă nici nu se zăreau. Problema Preşedintelui Iohannis este că nu are la dispoziţie nici măcar soluţia Fogg, adică să ardă puntea şi orice ar mai fi fost lemn nefolositor plutirii, ca să pună în mişcare motoarele cu abur ale micii ambarcaţiuni şi, astfel, să acopere şi ultima parte a traseului. Ce era de ars, se tot arde cu sîrg, de vreo patru decenii şi mai bine, iar motoarele de la care România aşteptă efect de dezvoltare nu mai sunt în stare să pună în mişcare nici măcar un ventilator mai măricel, darămite o corabie, fie ea şi mititică! De la alcătuirea constituţională, la organizarea şi funcţionarea instituţiilor politice şi de guveranare; de la fundamentele economice, la uriaşele probleme sociale, corabia numită România este tot mai puţin aptă de plutire.

Desigur, ar fi nedrept şi deloc raţional să ceri unui Preşedinte, fie el şi "neamţ", să se ia singur la trîntă cu toate aceste probleme, ba să le şi rezolve, într-un singur mandat! Dacă tot a adus vorba, însă, îi putem cere să aleagă unul, un singur lucru despre care să putem spune după patru ani, şi el şi noi, că este cu adevărat unul "bine făcut"! Eu i-aş propune să organizeze, să vegheze şi să ducă la bun sfîrşit, sub mandatul său, şantierul capabil să dea Romaniei o alcătuire constituţională modernă, solidă, aptă, de la literă, la construcţia instituţională, să ofere soluţii măcar pentru următorii cincizeci de ani! Ar fi mai mult decît trebuie, ca să-i rămînă numele în istorie; pe fila bună!