Prietenul la nevoie se cunoaşte

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 26 iulie 2023

Cornel Codiţă

Cine este la strîmtoare şi are nevoie de ajutorul prietenilor? Mă rog, multă lume. Dar cel care ne interesează azi este Putin. Vladimir Putin, desigur. Personajul în puterea căruia stă răsturnarea lumii cu susul în jos, distrugerea păcii şi a liniştii a milioane de oameni, ipochimenul temut şi, într-un anume fel, respectat în oricare colţ al lumii, nu pentru calităţile lui, ci pentru imensul arsenal nuclear la care are acces, oricînd, cu o simplă apăsare de buton. Omul este la necaz. A pornit cu temuta sa armată, pe cai mari, să facă zob Ucraina lui Zelensky într-o săptămînă. După cinci sute şi ceva de zile de lupte şi activităţi intense de distrugere a ceea ce trebuie distrus într-o ţară ca să o aduci în sapă de lemn - transporturi, energie, resurse alimentare, porturi, gări, zone industriale, localităţi, sisteme de irigaţii etc. - se află într-o situaţie care numai roz nu este. De la ofensivă strategică s-a ajuns la defensivă strategică şi de la cucerirea şi luarea în stăpînire a teritoriilor din Ucraina s-a ajuns la evacuarea de frică a Crimeei. Baza de mobilizare pentru a umple pierderile umane de pe front a trebuit lărgită prin ucaz, de unde se vede că recrutarea şi înrolarea pe repede înainte a puşcăriaşilor nu a dat rezultatele scontate. Rezervele de arme şi muniţii se înoiesc, dar nu în ritmul de care ar fi nevoie pe front, de accea "micul ţar" a dat o fugă prin nişte fabrici şi a cerut mobilizarea ca pe timp de război a industriei de arme şi muniţii. Nici cu capacitatea de comandă a armatei nu stă prea bine. Din motive de deces cam des pe front dar mai ales de cronică neîncredere prezidenţială, schimbarea generalilor care comandă trupele din Ucraina sau care coordonează acţiunile la nivelul Statului Major General a devenit un soi de cadril. Cu ritm îndrăcit în zilele din urmă, mai ales după ce alţi cîţiva generali au fost prinşi cu mîţa în sac, cînd cu simulacrul de "lovitură de stat" prin care Prigojin şi-a făcut buletin de Belarus, iar Putin şi-a realizat planul la descoperit "trădătorii din interior" care l-ar dori plecat mai repede din tronul de la Moscova. În plus, nemulţumirile de fond ale populaţiei se adîncesc, pe măsură ce costurile embargourilor, restricţiilor şi penalităţilor economice internaţionale se răsfrîng tot mai adînc în standardul de viaţă al muritorului de rînd. Ziceţi şi dumneavoastră, nu e Putin la ananghie? Ba e şi încă rău de tot. Are nevoie de ajutorul prietenilor? Are!

Despre cei din America am mai vorbit, azi a venit rîndul Londrei. Un anume Nicholas Drummond a devenit expertul de serviciu al unora dintre jurnalele britanice, cel la care recurg, iaca aşa din senin, pentru a afla opinii bine fundamentate despre război. Războiul din Ucraina, desigur şi despre consecinţele sale. Absolut din întîmplare, despre opiniile domnului Drummond a aflat chiar şi presa din România. Cine a cumpărat "la kilogram" diferite outleturi de presă londoneze şi cine ţine în lesă unele dintre jurnalele din România nu am timp să vă spun pe larg. Suficient ar fi, poate, să cităm raportul din 2020 al Comitetului Parlamentar Britanic pentru Intelligence şi Securitate:"Deschiderea Marii Britanii faţă de investiţiile din Rusia oferă mecanismul ideal prin care pot fi reciclate resurse financiare, ceea ce se numeşte în mod curent "loudromatul londonez". Există foarte numeroşi ruşi care întreţin relaţii apropiate cu Putin care sunt integraţi în bussinessul britanic şi pe scena socială, care sunt acceptaţi în aceste medii în virtutea averilor pe care le deţin. Doar în timpul mandatului de prim ministru al lui Boris Johnson, Partidul Conservator a primit donaţii de circa 1,9 la 2,3 milioane de lire din partea persoanelor care au strînse legături cu Rusia. În plus, Transparency International "a identificat proprietăţi în Marea Britanie deţinute de ruşi acuzaţi de crime financiare şi/sau de legături cu Kremlinul în valoare de 1,5 miliarde de lire". Ei, mă rog, dacă chiar vreţi şi nume, nu aveţi decît să scotociţi prin CV-ul Lordului Lebedev de Hampton şi Siberia, principal acţionar la cotidiane nu tocmai lipsite de audienţă cum sunt "The Independent" şi "Evening Standard" sau a postului de televiziune "London Live", bun prieten de viaţă lungă cu fostul Prim Ministru al Regatului Unit, Boris Johnson.

Ce mai zice, deci, domnul Drummond? Zice că nu e bine să-i vrem răul lui Putin!!! Dacă pică băiatul ăsta din turnul Kremlinului, Rusia se rupe în bucăţi. Vreo cinci i-au ieşit la numărătoare specialistului în marea politică internaţională. Iar, dacă se împarte în cinci, fiecare dintre şogunii locului se vor încăiera de mama focului, să pună mîna pe arsenalul nuclear rămas moştenire de la Kremlin. Ei, atunci să te ţii dezordine internaţională şi pericol de război nuclear. Păi, nu-i mai bine cu un singur nebun, decît cu cinci?? Pe ăsta, de bine de rău, îl cunoaştem, ne cunoaşte şi el pe noi şi, într-un fel sau altul, la o adică, poate ajungem la vreo înţelegere cu el. Vezi, tot vorba românului cu mintea a de pe urmă: Rău cu rău, dar mai rău fără rău!!! De dragul şi pentru frumuseţea jocului, am să vă mai spun doar că ideea aceasta a domnului Drummond este departe de a fi originală sau nouă. Ea a stat la baza unor scenarii politice făcute chiar înainte de disoluţia URSS, vizînd evoluţia post-sovietică a spaţiului euro-asiatic, în care desfiinţarea Federaţiei Ruse şi apariţia unor noi entităţi statale, aflate actualmente în componenţa sa, a fost tratată ca o serioasă ipoteză de lucru, în orice caz, de dorit. Pentru cine şi cum, vă las pe dumneavoastră să ghiciţi. Atunci, ca şi acum, obstacolul cel mai greu de trecut şi de gestionat în faza implementării scenariilor respective a fost controlul asupra arsenalului nuclear şi pericolul unui război total "prin accident" sau "din eroare de calcul".

Opinia Cititorului ( 4 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Am avut o viziune cu o ciuperca alba pe mare acum 2 ani si de atunci consider ca solutia propusa de acest editorial de a se ajunge la o intelegere cu Putin este una necesara....si una inteleapta pentru a impiedica scenariul ciupercii nucleare pe Marea Neagra. Rugamintea mea este ca zilnic sa trimitem emotia pacii in inimile si sufletele decidentilor implicati direct sau indirect in acest conflict. Asta putem face fiecare dintre noi, emotiile sunt cele care fac legatura dintre suflet si minte....

    1. Acest editorial nu propune ca solutie sa se ajunga la o intelegere cu Putin. Ai inteles gresit, pur si simplu nu vorbeste despre asta, astfel ca, in cazul tau, ori emotiile bareaza legatura dintre suflet si minte, ori mintea nu ti se descurca sa citeasca un text simplu.

      Fiecare intelege conform inteligentei si experientei sale dar mai ales conform dorintei sale de pace. Decatsa avem de-a face cu cel putin cinci nebuni, mai gasim o intelegere cu unul, pe care il si cunoastem, Putin. Eu asta imi doresc, cala masa tratativelor sa se ajunga la o intelegere fara a ne mai folosi carne de tun in virtutea politicilor malthusiene, razboiul alaturi de foamete si molimi duce la depopulare. Omul cattraieste invata, e si cazul tau. Invata sa accepti mai multe grile de...

      Tu nu ai o grila de intelegere, ci una de neintelegere.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb