Prigoană va îngriji spaţiile verzi din Cluj-Napoca, pentru 34 milioane lei

Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 13 septembrie 2011

Firma "Rosal", care aparţine deputatului PDL Silviu Prigoană a câştigat, ieri, licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din municipiu, cu o ofertă totală de 34 de milioane de lei.

Preşedintele comisiei de licitaţie, viceprimarul Laszlo Attila, a declarat, citat de Mediafax, că licitaţia a fost adjudecată firmei "Rosal", deoarece a avut preţul cel mai mic.

"Comisia de licitaţie a Primăriei a stabilit, luni, că firma < Rosal > a câştigat licitaţia pentru amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi din municipiul Cluj-Napoca pe ambele loturi, cu preţul cel mai mic. Astfel, pe primul lot, oferta câştigătoare a fost de 14 milioane de lei, iar pe cel de-al doilea lot, de 20 de milioane de lei. Contractul va fi semnat pe patru ani", a spus Laszlo.

Potrivit acestuia, firma "Rasimo", care a depus oferte, a fost des-calificată, deoarece sumele erau mai mari decât cele estimate de municipalitate. Astfel, în cursă au mai rămas doar SC "Rosal" şi SC "Romprest".

"SC < Romprest > a avut preţuri mai mari decât < Rosal >, pe primul lot de 14,7 milioane de lei, iar pe cel de-al doilea de 21,1 milioane de lei", a spus viceprimarul Clujului.

Primăria Cluj-Napoca a estimat, iniţial, o sumă de 40 de milioane de lei pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş.

La licitaţia organizată de Primăria Cluj-Napoca în luna iunie au depus oferte societăţile "Rosal", controlată de deutatul PDL Silviu Prigoană, "Romprest", a omului de afaceri Florian Walter, finanţatorul echipei de fotbal "U" Cluj, şi "Rasimo", compania unui om de afaceri clujean, Radu Vlas.

SC "Rosal" mai derulează în Cluj-Napoca un contract de salubritate pe unul dintre cele două loturi în care a fost împărţit municipiul în anul 2010, câştigat tot în urma unei licitaţii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NORMA, DOAR E PEDELIST CA SI BOC, CA SI PRIMARUL CE I-A RAMAS PE URME LUI BOK.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb