PRIMA ZI DE PROTESTE Ale JUDECĂTORILOR: Procesele pe rol, amânate pentru sfârşitul toamnei

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 1 septembrie 2009

Judecătorii îşi restrâng activitatea pentru perioadă nedeterminată.

Judecătorii îşi restrâng activitatea pentru perioadă nedeterminată.

Judecătorii şi personalul auxiliar de la Tribunalul Bucureşti şi cele şase judecătorii au decis să blocheze, în­cepând de ieri, activitatea în aceste instanţe, în semn de protest faţă de prevederile proiectului Legii unice de salarizare a personalului din sectorul bugetar şi faţă de subfinanţarea cronică a sistemului.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat procesele aflate pe rol, începând, astfel, protestul faţă de prevederile proiectului Legii unice de salarizare a personalului din sectorul bugetar.

Judecătorii de la secţiile civile şi contencios administrativ au amânat dosarele pentru luna octombrie sau noiembrie, singurele dosare care vor fi luate în discuţie fiind cele de la secţiile penale privind arestări şi alte măsuri preventive.

Precizăm că Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, a decis, joi, declanşarea acţiunilor de protest, magistraţii fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului Legii unice de salarizare a personalului din sectorul bugetar.

Magistraţii mai reclamă subfinanţarea cronică a sistemului justiţiei şi refuzul reprezentanţilor statului de a pune în aplicare decizii ale instanţelor.

Adunările Generale ale judecătorilor de la Judecătoria sectorului 1 şi cea a sectorului 3 au decis, ieri, să se alăture colegilor lor de la sectorul 2 şi să-şi restrângă activitatea, acordând termene la toate procesele la care vor intra, excepţie făcând mandatele de arestare care expiră.

Decizia intervine după ce, ieri, Adunarea Generală a judecătorilor de la Judecătoria sectorului 2 a decis să-şi restrângă activitatea pe o perioadă nedeterminată, după modelul colegilor de la Curtea de Apel Bucureşti.

În noile condiţii, magistraţii de la Judecătoria sectorului 2 vor judeca numai cauzele penale privind persoanele arestate şi nu vor participa la procesul electoral sau la contestaţiile electorale

Personalul auxiliar din Justiţiei participă la proteste

Adunarea Generală a Federaţiei Naţionale Sindicale Projust, ce reprezintă personalul auxiliar din instanţe, a hotărât, ieri, ca grefierii şi arhivarii să se alăture protestului declanşat de judecători, informează Agerpres. Projust a decis ca arhivele şi legislaturile să nu mai aibă program de lucru cu publicul, urmând să se primească doar cererile şi corespondenţa trimise prin poştă, fax sau email.Grefierii de şedinţă vor părăsi sala de judecată după ce au anunţat publicul despre declanşarea protestului. Accesul avocaţilor în arhive va fi permis doar pentru studierea dosarelor care privesc cauzele penale privind arestările preventive şi cele în materie civilă privind plasamentul minorilor. Federaţia Projust recomandă grefierilor şi arhivarilor să nu desfăşoare nicio activitate peste orele de program. De asemenea, Projust recomandă personalului auxiliar să nu participe la soluţionarea contestaţiilor referitoare la legea electorală, să nu participe în calitate de preşedinţi sau locţiitori în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare. (A.G.R.)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb