Primar din judeţul Suceava, trimis în judecată, într-un dosar de faudă cu prejudiciu de 6 milioane de lei

A.C
Anticorupţie / 19 februarie 2018

Primar din judeţul Suceava, trimis în judecată, într-un dosar de faudă cu prejudiciu de 6 milioane de lei

Nistor Petru, la data faptelor şi în prezent primar al comunei Mălini, judeţul Suceava este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, cu prejudiciu de 6 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În acelaşi dosar, Popescu Vasile, la data faptelor preşedinte al Asociaţiei Agricole Mălini Stânişoara, judeţul Suceava, este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fals în declaraţii şi spălare a banilor, în formă continuată.

De asemenea, AsociaŢia Agricolă Mălini-StâniŞoara, Bîzu Ilie, Iliescu Ioan şi Gherasim Vasile, sunt trimişi în judecată, în acelaşi dosar.

În comunicat se precizează: "În perioada 2008-2016, inculpatul Popescu Vasile, în calitate de preşedinte al unei asociaţii agricole, a depus cu rea-credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafaţă, plăţi compensatorii pentru zona montană defavorizată, plăţi de agromediu şi alte scheme de plăţi directe, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.

În demersurile sale desfăşurate pe durata a opt ani, respectiv 2008-2016, inculpatul Popescu Vasile a beneficiat şi de ajutorul inculpatului Nistor Petru, primar al comunei Mălini (jud Suceava), care i-a pus la dispoziţie două contracte false şi inexacte (de arendă şi de concesiune) încheiate cu încălcarea prevederilor legale".

Prin acţiunile sale, inculpatul Popescu Vasile a obţinut pe nedrept fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 6.288.765,28 lei, sumă cu care Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a şi constituit parte civilă, conform sursei citate.

În acelaşi context, la data de 15 mai 2013, pentru a dovedi că îndeplineşte condiţiile impuse pentru a beneficia de banii respectivi, inculpatul Popescu Vasile a completat în fals o declaraţie pe proprie răspundere prin care atesta faptul că nu este rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, în cazul de faţă Primăria Mălini. În realitate, acesta era afin de gradul II cu primarul Nistor Petru.

Procurorii precizează: "În perioada 2010-2016, pentru a ascunde sau a disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute cu titlu de subvenţie de asociaţia agricolă reprezentată de inculpatul Popescu Vasile, o parte din bani, respectiv 1.267.954 lei au fost transferaţi către societăţi comerciale cu un comportament specific de "firme fantomă" controlate de inculpatul Bîzu Ilie, pe baza unor facturi fiscale fictive.

Inculpatul Ilieşescu Ioan, în calitate de casier în cadrul primăriei Mălini, a întocmit în fals procesele verbale de recepţie a lucrărilor pretins executate de firmele controlate de inculpatul Bîzu Ilie şi documentele financiar contabile necesare transferurilor de bani, cunoscând scopul infracţional urmărit de ceilalţi inculpaţI".

Fiind audiat de către procurorii anticorupţie la data de 03 noiembrie 2017, inculpatul Gherasim Vasile a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea cercetărilor şi a tragerii la răspundere penală a inculpaţilor Popescu Vasile, Bîzu Ilie şi Ilişescu Ioan.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Popescu Vasile, Nistor Petru, Ilişescu Ioan şi Asociaţia Agricolă Mălini Stânişoara.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb