Primăria Municipiului Timişoara a câştigat proiectul "Achiziţia de mijloace de transport mai puţin poluante (troleibuze) necesare îmbunătăţirii transportului public de călători în Municipiul Timişoara", prin fonduri PNRR, informează news.ro.
Este vorba de peste 80 de milioane de lei din care Municipalitatea va cumpăra 25 de troleibuze şi Ministerul Dezvoltării va contracta în sistem centralizat amenajarea a 49 de staţii de încărcare vehicule electrice pentru Timişoara, precizează instituţia într-un comunicat.
"Într-o săptămână am reuşit să aducem peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timişoara cu unele moderne şi nepoluante. Cu proiectele deja în derulare şi cele două câştigate acum, înlocuim întreaga flotă de transport în comun în Timişoara, în total de 150 vehicule. Toate electrice. Nu ne oprim aici. Cu bani europeni şi multă implicare creştem calitatea vieţii a timişorenilor", a spus primarul Dominic Fritz.
Datorită acestor finanţări europene, Primăria Timişoara reuşeşte să modernizeze întreaga flotă de transport public a oraşului - adică, 150 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, precizează comunicatul.
Astfel, sunt deja în derulare contractele pentru 23 de tramvaie Bozankaya şi 44 de autobuze electrice, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care se finalizează în 2024.
Şi în faza de contractare, 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie moderne şi 33 troleibuze cu motor electric, care până în 2026 cel târziu,trebuie să fie în circulaţie, mai arată Primăria Timişoara.