Primăria sau Prefectura?

La capacitatea de organizare pe care o dezvoltăm, ca societate, faptul de a avea de administrat o ţară cum este România devine o povară tot mai greu de suportat, pentru orice guvernare. Ia priviţi, numai, colea! Ne-a dat Dumnezeu: munţi, ape, cîmpii, un fluviu mare şi o bucăţică de mare, pe deasupra. Cam mult! Cu apa, de la o vreme, nu te mai poţi înţelege! Sigur că avem construcţii civile, menite să domolească şi să regularizeze cursurile de rîuri. Sigur că avem bugete cochete, din care se cheltuiesc anual toţi banii, fără greş, pentru a întreţine şi moderniza aceste lucrări. Sigur că avem bani de investiţii pentru construirea digurilor, ecluzelor, scurgerilor de rezervă şi colectării apelor, din care se îngraşă frumuşel întreprinzătorii locali cu dare de mînă şi carnete de partid la putere. Doar că legile fizicii fluidelor nu vor cu nici un chip să ţină cont de "interesele de partid", locale sau centrale. Ele împing apa la vale şi acolo unde nu s-a făcut nimic de banii cheltuiţi sau s-a făcut ceva de mîntuială, apa dărîmă, inundă şi scufundă. Nu averile celor care s-au îmbogăţit din susnumitele lucrări, ci agoniseala de o viaţă din gospodăria românului etern vieţuitor pe frumoasele meleaguri ale patriei sale. Iar, dacă nu eşti Preşedinte, ori şef de partid ca să-ţi crească în ogradă casele, precum ciupercile după ploaie, nu-ţi rămîne decît să faci o poză cu "şefii" care tocmai coboară din elicopter ca să-ţi viziteze dezastrul, să te înarmezi cu răbdare şi încredere în bunătatea Celui de Sus. Dar, pacostea pentru administratorii treburilor noastre publice nu se termină aici! Apele, după ce că au prostul obicei să curgă, mai trebuie curăţate, tratate, amenajate ecologic, introduse pe ţevi şi vîndute la robinet, aceloraşi cetăţeni ai României. Treabă grea, nenicule! Privatizate, ori ne-privatizate, ţevile tot alea rămîn, de pe vremea lui Cuza. Şi cine-i de vină că ruginesc? Apa, vezi bine! Apoi să te ţii, străzi desfundate şi niciodată înfundate la loc, şanţuri şi noroaie. Unele pe jos, altele pe ţeavă! Asta ca să nu mai pomenesc despre faptul că pentru a stoarce un kilowatt-doi, din ele, apele astea au nevoie de cheltuieli şi investiţii de sute de milioane de euro-dolari, doar ca să schimbi, acolo, o paletă-două de turbină. Nici nu vă puteţi face o idee cît e de grea treaba şi cît de dificil e să faci faţă comisioanelor de nivel ministru. Şi pentru ce atîta efort? Ca să aduni şi tu, din salariu de om politic, o sută-două de milioane de "coco", pentru care te cîntă presa cînd are ea chef şi te trage de şireturi cîte un procuror care nu şi-a venit încă în fire? Păi, merită? Spuneţi şi dumneavoastră! Dar Dunărea, n-o puneţi la socoteală? Păi dacă ai Dunăre, ai deltă, şi dacă ai deltă, ai probleme. Cui s-o dai, cui s-o iei înapoi? Unde să-şi facă miliardarul oarecare pontonul de iaht, unde să vîneze întîiul vînător al ţării, unde să mai braconezi, unde să mai creşti nişte turme, unde să mai dai în arendă, unde să mai uiţi că ai dat...şi cît şi mai cîte. Iar din Deltă, dai în mare! Dar, ce credeaţi, că apa aia de stă, din mare, stă şi gata?! Nu, şi aia face probleme plăpîndei noastre administraţii. S-a apucat de mănîncă malul! Dar, nu aşa cu bucăţica, cu miile de hectare pe an! Ba e rece şi îngheaţă, ba face curenţi, ba e furtună, ba prea senin şi aşa mai departe. Noroc că nu avem prea multe porturi! Că şi unul e greu de gestionat. Vreo trei-patru regii, administraţii, inspecţii şi vămi, plus alţi întreprinzători, şi tot degeaba. Traficul ilegal cu tot ce se poate vinde şi cumpăra, inclusiv oameni, rămîne de nestăvilit. La fel ca şi averea celor care, fie şi pentru o scurtă perioadă de timp se află în dramatica postură de responsabili cu administrarea respectivelor instituţii. Am vorbit despre apă, aşa pe scurt, ca să nu vă plictisesc. Dar să vedeţi munţii şi dealurile ce probleme administrative creează! Nici n-ai zis bine munte ori deal şi iar dai peste ape. Care curg şi rod piatra, rod pămîntul. Iar piatra cade şi strică drumul. Iar drumul trebuie reparat, dacă nu cumva trebuie mai întîi făcut. Iar dacă nu cade o stîncă-două, se duce tot versantul la vale. Cum cine l-a despădurit? Păi administraţia, care încurajează dezvoltarea capitalismului forestier. Ea nu trebuie să trăiască din ceva? Pe urmă, munţii şi dealurile trebuie străpunse, ca să treacă trenul, ori camionul. Trebuie păzite, să nu se aciuiască inamicii. Trebuie amenajate pentru păstorit, pentru turism montan, pentru turism rural, pentru turism balnear, ori pur şi simplu pentru turism de hoinăreală. Păi, cînd să le faci pe toate astea? Nu-ţi ajunge nici o viaţă de om, necum un singur mandat! Abia aşa înţelegi de ce politicienii români sînt atît de tentaţi să se eternizeze la putere. Ca să poată administra ţara asta cu atît de multe probleme: şi ape, şi munţi, şi cîmpii, şi Dunăre şi Marea Neagră! Eu cred că Administraţia noastră are tot dreptul să se plîngă de uriaşa nedreptate pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Putea să o ia şi El mai cu binişorul! Să-i dea pe mînă o ţară mai puţin complicată. Care are, să zicem, doar nisip. Ori, doar iarbă. Ori, doar pietre. Ori, o singură mare, de jur împrejur! Sau măcar una în care primăria şi prefectura să poată opri ploaia de la un robinet. Dar, nici asta nu cred ca ar fi rezolvat problema. Păi trebuie cineva să aibă grijă de robinet, să-l închidă, să-l deschidă, să-l repare, şi să plătească factura. O fi primăria sau prefectura?