Primarul PNL al oraşului Cernavodă a fost trimis în judecată de DNA Constanţa, miercuri, relatează g4media.ro. Edilul este acuzat că ar fi finanţat ilegal un club sportiv. Prejudiciul calculat de procurori ajunge la 9,3 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, Liviu Negoiţă este acuzat de procurorii Anticorupţie de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii susţin că în perioada aprilie 2017- august 2019, Negoiţă ar fi aprobat, fără respectarea dispoziţiilor legale, un număr de 33 de ordonanţări din partea Primăriei municipiului Cernavodă, prin care ar fi fost dispusă plata nelegală a sumei totale de 9.307.790 lei, în folosul unui club sportiv, arată sursa citată.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Consiliul Local Cernavodă nu a aprobat constituirea ca parte civilă împotriva primarului.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză, mai scrie g4media.ro.