Primarul municipiului Giurgiu, social-democratul Nicolae Barbu, a declarat astăzi, după ce Consiliul Judeţean (CJ) a aprobat încetarea aplicabilităţii unei hotărâri privind transferarea cu titlu gratuit a acţiunilor Administraţiei Zonei Libere către municipalitate prin preluarea patrimoniului acesteia, că decizia a fost luată împotriva cetăţenilor oraşului, susţinând totodată că a fost trădat de "unii oameni din PSD", conform unor surse din presă.
"Pe aceste considerente, (...), spun cu toată convingerea: nu voi mai susţine acel partid care ia decizii împotriva cetăţenilor municipiului Giurgiu, nu am cum. (...) Iar dacă lucrurile vor merge în acelaşi sens vreau să vă spun că nu voi susţine nici parlamentarii partidului care ia aceste decizii pentru că provin din acelaşi izvor al unora care doresc răul municipiului. (...) Când îi furi ceva din casă nu poţi să spui că vrei binele acelui municipiu, e furt ceea ce vor să facă, or eu nu voi accepta lucrul acesta. (...) În acest moment eu consider că este o trădare a unor oameni din PSD faţă de primarul municipiului Giurgiu, candidat PSD, şi nu o să accept lucrul acesta. Adică m-am bătut cu PNL să nu ia lucruri din administrarea municipiului şi vin cei de la PSD, ai mei, ai mei, şi spun 'ia dă-te mă la o parte să luăm noi, că suntem mulţi, putem să luăm decizii'', a afirmat Barbu.
El a menţionat că a crezut în disciplina de partid şi că nu s-a aşteptat ca respectivul proiect de hotărâre al CJ Giurgiu să fie aprobat.
"Patru ani am avut probleme că am fost primar independent şi nu am avut CLM. Am considerat că a merge alături de partidul care m-a susţinut e un gest normal, corect şi am tot sperat. Am aşteptat atâţia ani să am privilegiul de a avea majoritatea în CLM, m-am bucurat cu atât mai mult când am văzut că PSD are majoritate în CJ şi iată acum ce mi se întâmplă. Am crezut în disciplina de partid, dar şi în corectitudinea de partid", a spus primarul municipiului Giurgiu.
Nicolae Barbu a menţionat că a informat Prefectura că hotărârea adoptată în CJ încalcă prevederile legale.
"Astăzi am aşteptat până mi s-a comunicat că au votat în şedinţa de CJ acest proiect de hotărâre şi am făcut o adresă către Instituţia Prefectului în care spunem că hotărârea adoptată încalcă prevederile exprese ale articolului unu, alineat 6, din Legea Contenciosului administrativ, potrivit cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite în instanţă anularea acestuia, termenul de introducere în instanţă este de un an de la aprobare, dar dumnealor, CJ, vin să spună acum că au greşit în 2008. Hai să schimbăm, nu, aveau termen un an, s-a prescris de când lumea şi pământul", a afirmat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, conform aceloraşi surse.