Prime Kapital inaugurează Prahova Value Centre şi începe vânzările la Pleiades Residence

G.B
Companii / 3 decembrie 2021

Prime Kapital inaugurează Prahova Value Centre şi începe vânzările la Pleiades Residence

Ploieştenii au astăzi un dublu motiv de sărbătoare: inaugurarea unui nou centru comercial - Prahova Value Centre, dar şi startul procesului de vânzare pentru ansamblul rezidenţial Pleiades Residence - cel mai verde complex din oraş, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate proiectul dezvoltat de Prime Kapital cuprinde mai multe faze de construcţie, la finalul cărora va rezulta un proiect mixed-use, cu o suprafaţă totală de 10 ha. Noul hub urban are la bază un concept inovativ, oferind, în completarea celor două componente principale, retail şi rezidenţial, servicii şi funcţii secundare, pentru a crea o comunitate urbană modernă şi dinamică, un viitor punct de reper al oraşului.

"Celebrăm astăzi două momente importante atât pentru Prime Kapital, cât şi pentru ploieşteni: inaugurarea unui nou centru comercial în oras şi startul procesului de vâzări pentru ansamblul rezidenţial Pleiades Residence, două elemente care împreună formează primul proiect de regenerare urbană de tip mixed-use din oraşul nostru. De altfel, Prime Kapital, prin proiectele sale urmăreşte să aducă la viaţă zone cu însemnătate pentru comunitate, dar care în ultimii ani şi-au pierdut din strălucire.", spune Ioana Gheorghe - Director centru comercial Prahova Value Centre.

Branduri internaţionale şi naţionale, un food court modern şi zeci de surprize îi aşteaptă pe vizitatori.

Noul centru comercial îşi primeşte vizitatorii cu o selecţie generoasă de branduri internaţionale, naţionale dar şi locale, precum: Carrefour Hypermarket, Altex, Arsis, Cador Home, Deichmann, dm, Dr. Max, Gymboland, HelpNet, Hervis, Inmedio, Jerry's Pizza, JYSK, KFC, LC Waikiki, Mesopotamia, New Yorker, Noriel, Optovista, Sinsay, Simigeria Mihai, Spartan, Takko, dar şi Mobexpert, Sportisimo sau Maxi Pet - branduri aflate în oraş exclusiv în Prahova Value Centre.

Prahova Value Centre este situat în Piaţa 1 Decembrie 1918, numărul 1 şi pune la dispoziţia clienţilor săi peste 800 de locuri de parcare, fiind deschis zilnic în intervalul orar 09:00 - 21:00 şi 07:00 - 21:00 pentru clienţii Hypermarketului Carrefour. Accesul se poate face şi cu transportul în comun folosind tramvaiul 101, dar şi liniile de autobuz 1 şi 30.

Prime Kapital a luat toate măsurile de protecţie şi prevenire a răspândirii COVID-19, astfel încât la Prahova Value Centre siguranţa vizitatorilor, angajaţilor şi personalului auxiliar să primeze.

Au început vănzările în cel mai verde complex rezidenţial din Ploieşti 

Pleiades Residence va cuprinde 7 clădiri rezidenţiale de dimensiuni medii, proiectate de biroul de arhitectură ADNBA din Bucureşti, recunoscut şi premiat la nivel mondial. În Pleiades Residence echipa de arhitecţi aduce un element cheie care îmbină design-ul şi funcţionalitatea, printr-o zonă pietonală cu copertină care va conecta cele clădirile într-un mod organic. Fiecare apartament va avea o grădină dedicată, o terasă sau un balcon, cu vedere la spaţiile verzi din complex.

Toate apartamentele sunt dispuse astfel încât permit un aport ridicat de lumină naturală pe tot parcursul zilei, cu spaţii interioare compartimentate eficient şi ferestre generoase, utilizând în acelaşi timp cele mai bune materiale şi practici de construcţie.

"Pleiades Residence este un proiect unic în Ploieşti, care integrează componenta rezidenţială şi spaţiile verzi în peisajul natural şi pădurile superbe din judeţul Prahova. Amploarea proiectului, împreună cu Prahova Value Centre, ne asigură că putem crea un nou hub urban şi o zonă de interes care vor transforma Pleiades Residence în unul dintre cele mai căutate cartiere din Ploieşti", a declarat Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

Pleiades Residence oferă locatarilor costuri scăzute de mentenanţă

Cu fiecare proiect lansat, obiectivul principal al dezvoltatorului rămâne generarea de beneficii comunităţilor pe care le formează. Astfel componenta rezidenţială, ansamblul Pleiades Residence, aplică standardul nZEB (Nearly Zero Energy Building - clădiri cu consum de energie aproape zero), caracterizat prin performanţă energetică ridicată şi, implicit, facturi de întreţinere mai mici pentru rezidenţi. Standardele Prime Kapital presupun concept car-free cu 50% din suprafata terenului alocată parcurilor, aleilor, zonelor de joacă. cât şi materiale de construcţie de înaltă calitate în toate proiectele sale, cum ar fi vata minerală bazaltică de 150 mm, care asigură cea mai bună izolare termică a clădirilor.

"Vrem să livrăm un nou proiect în Ploieşti, care respectă standardele Prime Kapital. Astfel, vedem în Pleiades Residence un proiect modern, un concept "car-free", în care se va dezvolta o comunitate vibrantă. Aşteptăm cu nerăbdare să vedem răspunsul pieţei", a adăugat Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb