Imediat după ce Federaţia Rusă a început agresiunea militară împotriva Ucrainei, mii de cetăţeni ucraineni au început să se deplaseze către frontiera pe care o România o are în nord cu ţara vecină. Câteva sute de cetăţeni ucraineni au intrat în judeţul Suceava, unde prefectul Gheorghe-Alexandru Moldovan a anunţat că autorităţile au pregătit deja tabere mobile cu asistenţă medicală, psihologică, translatori şi preoţi. Oamenii din zona Cernăuţi au început să fugă din calea războiului, după ce au fost bombardate aeroporturile din Ivano-Frankivsk şi Lvov.
"Primele date de la Poliţia de Frontieră arată o creştere de câteva sute de persoane, dar multe dintre ele au fie şi cetăţenie română, fie rude ori prieteni sau chiar locuinţe proprii în Suceava. (...) Există înţelegeri făcute între familii ca să poată fi găzduiţi dacă situaţia o impune. Situaţia e în dinamică. În primul rând, vor fi taberele mobile instalate la punctele de trecere a frontierei. Avem acum una la punctul de trecere Siret, solicităm la DSU alocarea încă uneia. Vor fi amplasate în zonele-tampon, cu condiţii decente, apoi eventualii refugiaţi vor fi duşi la cămine sau în sistem hotelier. Aşteptăm şi un act normativ care să reglementeze cheltuielile, alocarea de fonduri, pe modelul carantinei", a declarat prefectul Gheorghe-Alexandru Moldovan, pentru G4media.ro.
Conform sursei citate, la nivelul Ministerului de Interne există pentru un plan pentru o astfel de situaţie, ce prevede şi asistenţă medicală pentru refugiaţi prin echipe de la DSP, SMURD şi Ambulanţă, precum şi psihologi, preoţi militari şi translatori. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că o tabără mobilă cu o capacitate de 201 locuri este pregătită, la care se adaugă locurile disponibile din pensiuni sau alte spaţii ce vor fi făcute publice de autorităţi atunci când va fi necesar. Tabăra mobilă este compusă din 30 de corturi de cazare cu suprafeţe de câte 25 de metri pătraţi şi trei corturi pentru servit masa, fiecare cu o capacitate de 96 de metri pătraţi. Persoanele care vor ajunge în acest tip de tabără vor fi găzduite temporar, vor fi triate, vor primi ajutor medical sau psihologic, după caz şi, ulterior, transferate în alte locaţii.
Referitor la refugiaţii care vin din Ucraina, Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei de Apărare din Senat a spus că în ultima perioadă instituţiile din sistemul naţional de apărare au efectuat o serie de exerciţii pentru găsirea unor locaţii în vederea cazării celor care vor veni în ţara noastră, pentru mărirea numărului de poliţişti care să verifice documentel celor care intră în ţară, pentru efectuarea analizei epidemiologice şi pentru asigurarea resurselor de hrană. "Cred că la nivelul Ministerului de Interne s-au luat toate aceste măsuri şi că România este pregătită pentru primirea refugiaţilor. În ceea ce priveşte conflictul ruso-ucrainean, e nevoie să aplicam sancţiuni dure celor care înţeleg că prin forţă trebuie să schimbe frontiere, a spus, pentru TVR", Nicoleta Pauliuc.
În afara afluxului de refugiaţi din zona judeţului Suceava, au mai fost semnalate treceri ale graniţei de nord de către grupuri de cetăţeni ucraineni şi în judeţul Maramureş, mai precis în zona Sighetu Marmaţiei. Marea majoritate a acestora sunt din regiunea Ivano-Frankivsk, adică unul dintre aeroporturile lovite de rachetele ruseşti, iar autorităţile din Sighetu Marmaţiei au declarat pentru presa locală că au găsit locuri de cazare pentru aceştia.
"Vor fi cazaţi în apropierea stadionului, întrucât avem acolo şi utilităţi, căldură. Vom avea tabere în prima fază, dar sunt luate în calcul şi pensiuni şi hoteluri, aşa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, atunci când s-au fixat locaţii pentru carantină. Sigur că şi comunele din apropierea Sighetului vor putea caza refugiaţi, Sarasău, Bocicoi, spre exemplu", a declarat, pentru DirectMM.ro, Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei.
Rudolf Stauder, prefectul judeţului Maramureş, a declarat pentru G4Media că prin punctele de frontieră au trecut, ieri, cu 15-20% mai mulţi cetăţeni ucraineni decât de obicei. "Împreună cu colegii de la ISU suntem pregătiţi să primim rapid 200 de refugiaţi, avem spaţii de cazare pregătire, o tabără mobilă. În caz că numărul refugiaţilor creşte, se poate suplimentare numărul de spaţii. Vom identifica spaţii temporare de cazare în cămine, hoteluri, săli de sport etc. Avem identificate deja şi modul de livrare a hranei", a spus prefectul Rudolf Stauder.
Conform Ziarului de Maramureş, Aeroportul Internaţional din Baia Mare este pregătit în caz de necesitate, dacă se va solicita sprijin pentru deservirea avioanelor civile din ţara vecină.
Tot ieri, Ministerul Afacerilor Externe a convocat celula de criză interinstituţională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean. MAE solicită din nou cetăţenilor români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat, precum şi să evite orice deplasare în Ucraina.
Personalul consular al misiunii diplomatice de la Kiev şi al oficiilor consulare de la Cernăuţi, Odessa şi Solotvino este în contact permanent atât cu cetăţenii români care şi-au înregistrat prezenţa în Ucraina până acum, cât şi cu liderii mediului asociativ românesc din această ţară.
De asemenea, MAE este în contact direct cu autorităţile române competente în vederea gestionării unor eventuale evacuări din Ucraina şi menţine legătura permanentă cu misiunile şi oficiile diplomatice străine acreditate în România care au solicitat sprijin pentru acordarea de asistenţă consulară propriilor cetăţeni.
Mobilizarea statului român a fost enunţată în urmă cu câteva zile şi de Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, care a declarat ţara noastră ar putea să primească peste 500.000 de refugiaţi.
"Aceasta este cifra pentru care ne-am pregătit noi împreună cu Ministerul de Interne şi cu celelalte instituţii care au în subordine acest lucru. Sunt multe puncte. Există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile oraşe, există zone pentru asta în vecinătatea graniţelor", a spus Vasile Dîncu.