PRIN NOI SESIZĂRI LA OMC, Războiul comercial UE-SUA escaladează

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 octombrie 2018

Războiul comercial UE-SUA escaladează

UE şi China s-au alăturat, la finele săptămânii trecute, unui grup de ţări care îi cer Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) să investigheze decizia administraţiei Trump de a impune tarife pentru importurile de oţel (25%) şi aluminiu (10%) invocând "siguranţa naţională".

Într-o sesizare separată, SUA au adus în atenţia OMC ţările care au impus, la rândul lor, taxe ca răspuns la măsurile luate de administraţia americană.

Statele Unite susţin că tarifele pe care le aplică de anul acesta pe importurile de oţel şi aluminiu sunt permise în baza unei excepţii privind securitatea naţională prevăzută în regulile OMC, care le permite guvernelor să ia "orice măsură pe care o consideră necesară pentru protejarea intereselor esenţiale de securitate".

Ţările afectate de decizia SUA sunt aliaţi apropiaţi ai americanilor, precum Uniunea Europeană şi Canada. Până acum, ţările în cauză s-au abţinut să conteste taxele la OMC, dar joia trecută ministrul norvegian de Externe, Ine Eriksen Soreide, a declarat că ţara sa şi alte state au decis să ceară înfiinţarea unei comisii de litigii la OMC.

"Credem că taxele suplimentare impuse de Statele Unite pe importurile de oţel şi aluminiu încalcă regulile OMC", a spus ministrul norvegian.

Vineri, China, UE, Canada, Mexic, Norvegia, Rusia şi Turcia au solicitat OMC să investigheze taxele americane, conform unui anunţ al OMC. Totodată, SUA au solicitat analiza măsurilor luate, în acest context, de Canada, China, UE şi Mexic.

Conform Bloomberg, disputa pune OMC într-o poziţie dificilă: dacă va decide în sprijinul Statelor Unite, ar putea încuraja alţi membri să adopte măsuri protecţioniste sub masca securităţii naţionale. În cazul în care decide împotriva SUA, ar putea stimula administraţia Trump să ia măsuri similare şi ar încuraja o eventuală retragere din organizaţie a Statelor Unite.

Amintim că, până în prezent, Canada, China, UE, Mexic, Rusia şi Turcia au impus tarife pe bunuri americane de peste 25 de miliarde de dolari. Anterior, administraţia Trump susţinea că nu exis­tă temei conform normelor OMC pentru ca aceste ţări să impună taxe punitive.

Nouă membri OMC - Canada, China, UE, India, Mexic, Norvegia, Rusia, Elveţia şi Turcia - s-au plâns la OMC împotriva taxelor impuse de SUA pe importurile de oţel şi aluminiu, însă intervenţia de săptămâna trecută reprezintă un pas important către un caz oficial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb