Prin plafonarea preţurilor, autorităţile îşi recunosc incompetenţa şi analfabetismul economic

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iunie 2023

Prin plafonarea preţurilor, autorităţile îşi recunosc incompetenţa şi analfabetismul economic
Călin Rechea

Conducători ai unor mari puteri europene, cum sunt Franţa sau Marea Britanie, încearcă să arate de ceva timp că le pasă de povara tot mai mare care apasă asupra cetăţenilor.

Este vorba, desigur, de preţurile alimentelor, iar măsurile "gîndite" de aceşti "mari" oameni de stat şi "experţii" lor economici se reduc, ca de obicei, la suprimarea efectelor, astfel încât să arate că fac ceva şi să recîştige bunăvoinţa alegătorilor.

Pentru "liderii" vizionari din Europa de astăzi nu contează că măsurile de limitare a preţurilor alimentelor au fost încercate de nenumărate ori în istorie, inclusiv în propriile ţări, iar efectele pozitive au fost, cel mult, temporare. În majoritatea cazurilor efectele au fost negative, respectiv au condus la creşterea presiunilor asupra preţurilor, pe fondul ieşirii de pe piaţă a numeroşi producători.

Cotidianul britanic The Telegraph a scris de curând că "preşedintele Emmanuel Macron a ameninţat lanţurile de supermarketuri cu sancţiuni financiare, dacă nu reduc preţurile cu până la 10%", iar ministrul de finanţe a declarat că marile companii producătoare de alimente au primis că vor reduce preţurile pentru sute de produse din iulie 2023.

"Vor exista controale şi se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu respectă regulile", a subliniat Bruno Le Maire, care a mai criticat profiturile excesive ale companiilor, deoarece reducerea preţurilor materiilor prime şi energiei nu este transferată şi în preţurile finale.

Inclusiv Fondul Monetar Internaţional consideră că profiturile companiilor reprezintă unul dintre factorii principali ai creşterii inflaţiei.

"Profiturile în creştere ale companiilor reprezintă aproape jumătate din creşterea inflaţiei în Europa în ultimii doi ani, deoarece companiile au majorat preţurile peste costurile ridicate ale energiei importate", se arată într-un studiu recent publicat pe site-ul organizaţiei financiare internaţionale.

Recent, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că inflaţia este determinată de schimbările climatice, care afectează şi băncile.

Se pare că în toată naraţiunea construită de autorităţi pentru explicarea inflaţiei doar băncile centrale sunt nevinovate, deoarece toată lumea ştie că dobânzile negative stimulează economiile, inflaţia de 2% reprezintă stabilitatea preţurilor şi nu creşterea lor exponenţială, iar pornirea tiparniţelor nu are niciun efect asupra preţurilor, chiar dacă stimulează o cerere artificială, care nu este acoperită de o ofertă corespunzătoare.

Autorităţile guvernamentale din Marea Britanie au promovat mai ales "plafonarea voluntară" a preţurilor pentru produsele alimentare de bază, după cum scrie Financial Times.

Andrew Opie, de la British Retail Consortium, organizaţie a marilor reţele de supermarketuri, a declarat pentru FT că planul guvernamental nu va avea niciun efect asupra preţurilor ridicate ale alimentelor, deoarece "acestea sunt rezultatul creşterii accelerate a preţurilor energiei, a costurilor transportului şi a costurilor cu forţa de muncă".

Planurile de plafonare "voluntară" a preţurilor alimentelor sunt luate în considerare chiar dacă "recunoaştem că retailul operează cu marje foarte reduse", după cum a declarat un oficial guvernamental pentru FT. În acelaşi timp, oficialul britanic a mai recunoscut că "suntem foarte conştienţi de presiunea pe care o resimt oamenii din cauza costului vieţii şi, prin urmare, discutăm cu comercianţii cu amănuntul despre ceea ce se poate face pentru a menţine preţurile cât mai scăzute posibil".

"În loc să readucă un control al preţurilor în stilul anilor '70, guvernul ar trebui să se concentreze asupra reducerii birocraţiei", a mai subliniat reprezentantul British Retail Consortium.

Măsuri pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază tocmai au fost publicate şi de guvernul României, însă efectul lor nu poate fi decât temporar, acolo unde va exista, deoarece este ignorată influenţa unor factori majori, precum preţurile energiei sau ale îngrăşămintelor chimice.

Din acest punct de vedere, nu există nici la noi şi nici în Europa perspective realiste de reducere a costurilor, în special pe fondul numeroaselor reglementări privind tranziţia verde.

Într-o analiză recentă, preluată pe blogul FT Alphaville, Clive Black, vice-preşedinte al companiei de investiţii Shore Capital, scrie despre "idioţenia controlului preţurilor la alimente".

După ce aminteşte de propunerea venită de la Department for Environment, Food and Rural Affairs privind controlul preţurilor, preluată inclusiv de premierul Rishi Sunak, care a făcut declaraţii referitoare la "controlul voluntar la preţurilor alimentelor", Black subliniază că "propunerea este atât de falimentară din punct de vedere intelectual şi practic, la atât de multe niveluri, încât nu face decât să ne întărească opinia că factorii de decizie politică actuali sunt pur şi simplu nepotriviţi", iar "faptul că guvernul britanic vorbeşte despre reduceri voluntare ale preţurilor este superficial şi lipsit de onestitate".

Pe marginea articolului din Financial Times, un cititor explică efectele plafonării preţurilor în termeni atât de simpli, încât sunt accesibili chiar şi autorităţilor guvernamentale europene: "plafonarea preţurilor nu funcţionează, în condiţiile în care furnizorii care nu pot livra la noul preţ vor ieşi de pe piaţă în loc să vândă în pierdere". Deducerea efectului este elementară şi accesibilă, din nou, chiar şi autorităţilor guvernamentale europene.

Un alt cititor şi-a amintit lecţia prezentată în iarna anului 1970 de Harold Demsetz, profesor de economie la Universitatea din Chicago, în faţa studenţilor de la Universitatea din Winnipeg. Profesorul Demsetz le spunea atunci studenţilor că utilizarea controlului preţurilor pentru reducerea inflaţiei este ca şi cum ai răspunde la vremea rece prin spargerea termometrului.

Profesorul american a dorit să sublinieze astfel că, indiferent dacă este vorba de vreme rece sau de caniculă, termometrul nu face decât să reflecte o stare de fapt, la fel cum preţurile reflectă acţiunea factorilor economici din spatele cererii şi ofertei.

La fel cum spargerea termometrului nu determină scăderea temperaturii, nici controlul preţurilor nu va conduce la scăderea inflaţiei.

De fapt, controlul preţurilor este mult mai rău decât spargerea termometrului, deoarece "atunci când spargi termometrul nu înrăutăţeşti vremea, însă plafonarea preţurilor duce la înrăutăţirea situaţiei economice, prin reducerea ofertei şi accentuarea dezechilibrului în raport cu cererea".

Măsurile populiste adoptate de autorităţile "progresiste" din Europa vor fi primite, probabil, cu entuziasm de cetăţenii cu o educaţie economică şi financiară deficitară, al căror număr ar putea fi suficient şi pentru cîştigarea unor alegeri.

Din păcate, preţul tot mai mare care trebuie plătit pe termen lung pentru incompetenţa şi analfabetismul economic al autorităţilor nu poate fi plafonat prin ordonanţe de urgenţă.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. C.Rechea ai dreptate,toti sunt niste prosti incompetenti.Da tu solutiile adecvate Nene cineva scria,E usor a scrie versuri. Stii tu cine .Bicher mare.

    1. Nu exista o solutie legislativa...toate se vor regla cand oamenii nu vor mai plati oricat doar ca sa cumpere, atunci vor scadea cu adevarat preturile.

      Dar de ce să dea soluții? Este plătit pentru asta? Are pensie specială și beneficii cu nemiluita ca cei care ar trebui să vină cu soluții? El a pornit tiparnița? El a luat măsurile anti covid? El ne-a băgat în război? Și chiar dacă ar venii cu soluții nu e în măsura să le pună în aplicare. Vorbiți câte unii că să nu tăceți.

      Corect? Ai dreptate?

      Da , cel de la 1.2 are dreptate !

      Politicienii prosti umbla dupa capital politic ca sa fie alesi sau re-alesi . 

      lor nu le pasa de viitorul economic = le pasa doar de alegeri  

      Da , politicienii au pornit tiparnita si au luat masuri-anti-covid care au creat inflatie ! 

      tot politicienii ne-au bagat intr-un razboi cu efecte economice negative . 

      iar bancherii de la bancile centrale trebuie sa se puna bine cu clasa politica ca ei ai aleg si ii numesc .  

      asa ca si bancherii nu spun adevarul ca nu au curajul . 

      politicienii distrug economia ! asta este adevarul !

      si noi simpli cetateni platim pentru asta = devenim tot mai saraci ! 

      solutiile Nene sint....furtul banilor publici, minciuna, angajarile la stat, cheltuirea banilor publici fsra numar si cu parandaraturi, marirea beneficiarilor de pensii speciale si noi biruri implicit marirea celor existente pt mediul privat.....ca de 33 de ani incoace. Bineintels continuare de vinzare a resurselor tarii.

      Asa e... Capitalismul a esuat...Traiasca comunismul :)

      Ce bine o fi in Rusia...Poate autorul ar trebui sa mearga acolo pt documentare si nu numai.... 

    Acest sistem capitalist a atins limitele,nu mai produce bunăstare pentru populație, bunăstarea este pentru cei 5 la sută din populația planetei care dețin totul,acest lucru recunosc deja analiști,profesori universitari vezi clubul de la Roma sau politicieni vezi de ex deputați din parlamentul european etc daca in următorii 20 de ani acest sistem nu va fi schimbat atunci va exploda social si poate vom intra in al treilea război mondial asa a fost și înaintea celui de-al doilea război mondial,vin vremuri brutale

    1. aiurea !

      ce ai scris tu este aceeasi propaganda comunista care o auzim de 200 de ani !  

      care va duce la faliment = vezi URSS

      populatia isi pierde bunastarea datorita politicienilor ne-educati economic si finaciar care iau masuri aiurea , masuri comuniste gen cele scrise in articol  

    the cure for high prices is high prices - va rog sa cugetati la aceste vorbe

    1. Taxa de solidaritate la supermarketuri!

      Preturi fixate ca la tigari

    nu sint incompetenti insa prin deciziile de impunere care le emite Anaf catre persoanele fizice care injgheaba mici afaceri, jupuindu i de bani, decizii total ilegale dar care persoanele fizice nu si permit sa le conteste in instanta ca oricum instantele de judecata sint politizate si resping contestatiile oamenilor .

    Credeam că o analiză presupune să scrii și despre subiect.

    În ce constau măsurile? E clar că blogul FT Alphaville nu s-a referit la ele, iar aurul e sub 1900 $/uncia. 

    Întreb și eu: DE CE PRETUL TIGARILOR ESTE PLAFONAT???? SI ASTA DE MULȚI ANI!

    Catalin Rechea e singurul om din presa romana pe care il citesc cu drag

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb