Prin plafonarea preţurilor, autorităţile îşi recunosc incompetenţa şi analfabetismul economic

Conducători ai unor mari puteri europene, cum sunt Franţa sau Marea Britanie, încearcă să arate de ceva timp că le pasă de povara tot mai mare care apasă asupra cetăţenilor.

Este vorba, desigur, de preţurile alimentelor, iar măsurile "gîndite" de aceşti "mari" oameni de stat şi "experţii" lor economici se reduc, ca de obicei, la suprimarea efectelor, astfel încât să arate că fac ceva şi să recîştige bunăvoinţa alegătorilor.

Pentru "liderii" vizionari din Europa de astăzi nu contează că măsurile de limitare a preţurilor alimentelor au fost încercate de nenumărate ori în istorie, inclusiv în propriile ţări, iar efectele pozitive au fost, cel mult, temporare. În majoritatea cazurilor efectele au fost negative, respectiv au condus la creşterea presiunilor asupra preţurilor, pe fondul ieşirii de pe piaţă a numeroşi producători.

Cotidianul britanic The Telegraph a scris de curând că "preşedintele Emmanuel Macron a ameninţat lanţurile de supermarketuri cu sancţiuni financiare, dacă nu reduc preţurile cu până la 10%", iar ministrul de finanţe a declarat că marile companii producătoare de alimente au primis că vor reduce preţurile pentru sute de produse din iulie 2023.

"Vor exista controale şi se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu respectă regulile", a subliniat Bruno Le Maire, care a mai criticat profiturile excesive ale companiilor, deoarece reducerea preţurilor materiilor prime şi energiei nu este transferată şi în preţurile finale.

Inclusiv Fondul Monetar Internaţional consideră că profiturile companiilor reprezintă unul dintre factorii principali ai creşterii inflaţiei.

"Profiturile în creştere ale companiilor reprezintă aproape jumătate din creşterea inflaţiei în Europa în ultimii doi ani, deoarece companiile au majorat preţurile peste costurile ridicate ale energiei importate", se arată într-un studiu recent publicat pe site-ul organizaţiei financiare internaţionale.

Recent, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că inflaţia este determinată de schimbările climatice, care afectează şi băncile.

Se pare că în toată naraţiunea construită de autorităţi pentru explicarea inflaţiei doar băncile centrale sunt nevinovate, deoarece toată lumea ştie că dobânzile negative stimulează economiile, inflaţia de 2% reprezintă stabilitatea preţurilor şi nu creşterea lor exponenţială, iar pornirea tiparniţelor nu are niciun efect asupra preţurilor, chiar dacă stimulează o cerere artificială, care nu este acoperită de o ofertă corespunzătoare.

Autorităţile guvernamentale din Marea Britanie au promovat mai ales "plafonarea voluntară" a preţurilor pentru produsele alimentare de bază, după cum scrie Financial Times.

Andrew Opie, de la British Retail Consortium, organizaţie a marilor reţele de supermarketuri, a declarat pentru FT că planul guvernamental nu va avea niciun efect asupra preţurilor ridicate ale alimentelor, deoarece "acestea sunt rezultatul creşterii accelerate a preţurilor energiei, a costurilor transportului şi a costurilor cu forţa de muncă".

Planurile de plafonare "voluntară" a preţurilor alimentelor sunt luate în considerare chiar dacă "recunoaştem că retailul operează cu marje foarte reduse", după cum a declarat un oficial guvernamental pentru FT. În acelaşi timp, oficialul britanic a mai recunoscut că "suntem foarte conştienţi de presiunea pe care o resimt oamenii din cauza costului vieţii şi, prin urmare, discutăm cu comercianţii cu amănuntul despre ceea ce se poate face pentru a menţine preţurile cât mai scăzute posibil".

"În loc să readucă un control al preţurilor în stilul anilor '70, guvernul ar trebui să se concentreze asupra reducerii birocraţiei", a mai subliniat reprezentantul British Retail Consortium.

Măsuri pentru plafonarea preţurilor alimentelor de bază tocmai au fost publicate şi de guvernul României, însă efectul lor nu poate fi decât temporar, acolo unde va exista, deoarece este ignorată influenţa unor factori majori, precum preţurile energiei sau ale îngrăşămintelor chimice.

Din acest punct de vedere, nu există nici la noi şi nici în Europa perspective realiste de reducere a costurilor, în special pe fondul numeroaselor reglementări privind tranziţia verde.

Într-o analiză recentă, preluată pe blogul FT Alphaville, Clive Black, vice-preşedinte al companiei de investiţii Shore Capital, scrie despre "idioţenia controlului preţurilor la alimente".

După ce aminteşte de propunerea venită de la Department for Environment, Food and Rural Affairs privind controlul preţurilor, preluată inclusiv de premierul Rishi Sunak, care a făcut declaraţii referitoare la "controlul voluntar la preţurilor alimentelor", Black subliniază că "propunerea este atât de falimentară din punct de vedere intelectual şi practic, la atât de multe niveluri, încât nu face decât să ne întărească opinia că factorii de decizie politică actuali sunt pur şi simplu nepotriviţi", iar "faptul că guvernul britanic vorbeşte despre reduceri voluntare ale preţurilor este superficial şi lipsit de onestitate".

Pe marginea articolului din Financial Times, un cititor explică efectele plafonării preţurilor în termeni atât de simpli, încât sunt accesibili chiar şi autorităţilor guvernamentale europene: "plafonarea preţurilor nu funcţionează, în condiţiile în care furnizorii care nu pot livra la noul preţ vor ieşi de pe piaţă în loc să vândă în pierdere". Deducerea efectului este elementară şi accesibilă, din nou, chiar şi autorităţilor guvernamentale europene.

Un alt cititor şi-a amintit lecţia prezentată în iarna anului 1970 de Harold Demsetz, profesor de economie la Universitatea din Chicago, în faţa studenţilor de la Universitatea din Winnipeg. Profesorul Demsetz le spunea atunci studenţilor că utilizarea controlului preţurilor pentru reducerea inflaţiei este ca şi cum ai răspunde la vremea rece prin spargerea termometrului.

Profesorul american a dorit să sublinieze astfel că, indiferent dacă este vorba de vreme rece sau de caniculă, termometrul nu face decât să reflecte o stare de fapt, la fel cum preţurile reflectă acţiunea factorilor economici din spatele cererii şi ofertei.

La fel cum spargerea termometrului nu determină scăderea temperaturii, nici controlul preţurilor nu va conduce la scăderea inflaţiei.

De fapt, controlul preţurilor este mult mai rău decât spargerea termometrului, deoarece "atunci când spargi termometrul nu înrăutăţeşti vremea, însă plafonarea preţurilor duce la înrăutăţirea situaţiei economice, prin reducerea ofertei şi accentuarea dezechilibrului în raport cu cererea".

Măsurile populiste adoptate de autorităţile "progresiste" din Europa vor fi primite, probabil, cu entuziasm de cetăţenii cu o educaţie economică şi financiară deficitară, al căror număr ar putea fi suficient şi pentru cîştigarea unor alegeri.

Din păcate, preţul tot mai mare care trebuie plătit pe termen lung pentru incompetenţa şi analfabetismul economic al autorităţilor nu poate fi plafonat prin ordonanţe de urgenţă.