Principalii indici bursieri de la BVB, în creştere

RALUCA MARIN
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 19 iulie 2012

Principalii indici bursieri de la BVB, în creştere

Principalii indici bursieri au înregistrat, în perioada 15 iunie - 17 iulie, aprecieri. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a crescut cu 3,87%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a crescut cu 3,66%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 2,88%.

În perioada analizată, cel mai bun plasament raportat la euro, a fost reprezentat de acţiunile "Electroargeş Curtea de Argeş" (simbol ELGS ), care au adus investitorilor randamente de 29,39%

Compania are un capital social de 6,2 milioane lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/titlu.

"Bran Oil" SA Galaţi deţine 25,81% din titlurile ELGS.

Societatea investeşte disponibilul de lichidităţi pe piaţa de capital la societăţi generatoare de profit, cât şi în modernizarea spaţiilor de producţie şi în investiţii noi pentru implementarea unor proiecte generatoare de noi locuri de muncă şi profit, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anunţat, săptămâna trecută, că va bloca, la Depozitarul Central, un pachet de peste 18,87 milioane de acţiuni ale producătorului de electrocasnice "Electroargeş Curtea de Argeş", pentru o perioadă de două săptămâni, până la pronunţarea definitivă a instanţei în cazul litigiului privind majorarea de capital a companiei.

Acţiunile blocate sunt cele subscrise în urma des-făşurării operaţiunii de majorare a capitalului social, aprobată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 14 ianuarie.

Fondul "Raiffeisen Prosper" a adus inves-titorilor câştiguri de 2,88%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 15 iunie, să constituie depozite în euro, la "ATE Bank", au obţinut randamente de 0,29%. Investitorii care au ales să-şi ţină banii în depozite în lei, la "ATE Bank", au înregistrat pierderi de 1,79%.

Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregis-trat deprecieri ale economiilor de 2,35%.

Cotaţia aurului a crescut cu 0,97% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 189 lei/gram. Pe piaţa internaţională, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului 1579 de dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb