Prinţul Charles a adus peste 15.000 de turişti în Viscri în 2013

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 7 iulie 2014

Prinţul Charles a adus peste 15.000 de turişti în Viscri în 2013

Satul Viscri din comuna Buneşti, judeţul Braşov, a fost vizitat anul trecut de 15.000 de turişti de pe aproape toate continentele, număr care va fi atins cu siguranţă şi în acest an, a anunţat Caroline Fernolend, vicepreşedintele Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, aflată sub patronajul Prinţului Charles de Wales. Numărul turiştilor este de peste 30 de ori mai mare decât numărul locuitorilor din Viscri, care se cifrează la 493 de persoane.

"Anul trecut am avut turişti şi din Rusia, Elveţia, Anglia, Franţa, Australia, Bulgaria, Noua Zeelandă, Germania, Spania. Din Spania numărul turiştilor este în creştere. Numai la sfârşitul anului vom şti exact câţi turişti ne vor vizita şi din ce ţări, dar pot să vă spun că de la un an la altul numărul lor creşte. Avem un număr de 15 familii care au case de oaspeţi şi le oferă locuri de cazare. Casele sunt racordate la un sistem de canalizare ecologic, ceea ce îi încântă foarte mult pe turişti. În total avem în jur de 100 de locuri de cazare. Le place totul, dar în primul rând autenticitatea, curăţenia din sat, ospitalitatea oamenilor, gastronomia. Ei spun că un sat aşa de curat şi aranjat nu au mai văzut şi că în ţara de unde vin nu mai există atâta autenticitate şi tradiţii care se respectă", a declarat Caroline Fernolend.

Ea a adăugat că turiştii găsesc la muzeul din sat şi la Cetatea fortificată pliante în limbile română, franceză, germană şi engleză, iar de anul trecut şi în spaniolă şi în bulgară, traduse chiar de unii turişti care au primit iniţial textul în limba engleză.

Turiştii care ajung la Viscri, aflat la aproape 90 de kilometri de municipiul Braşov, au posibilitatea să facă mai multe trasee cu căruţe trase de cai. Este vorba despre un traseu până la Cetate, unul până la Cărămidărie, până la stâna din sat, un traseu în jurul satului sau până în satul vecin Meşendorf. "În acest fel le dăm de lucru mai multor oameni din sat pentru a avea un trai mai bun. Pot să vă spun că din cele 167 de familii care locuiesc în Viscri, doar trei familii primesc ajutor social, restul au reuşit să-şi găsească ceva de lucru, şi cu ajutorul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust", a adăugat Caroline Fernolend.

Filiala din România a acestei fundaţii a fost înfiinţată în anul 2000, cu scopul de a coordona proiectele de conservare a patrimoniului şi revitalizarea satelor din Ardeal.

Satul Viscri a devenit cunoscut peste hotare după ce Prinţul Charles şi-a cumpărat aici, în anul 1996, o casă, după care a venit aproape în fiecare an la Viscri, dar şi în judeţul Covasna unde şi-a cumpărat alte proprietăţi. În luna mai când s-a aflat din nou la Viscri şi la Covasna, Prinţul de Wales a vizitat pentru prima dată Biserica Neagră şi Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Scheii Braşovului, cel mai vechi cartier al oraşului.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb