PRO AGRO a ales un nou preşedinte al Federaţiei

Alexandru Costea
Companii #Agricultură / 8 iunie 2015

Astăzi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare au fost aprobate modificarile la statut şi a fost aleasă noua conducere a Federaţiei Naţionale PRO AGRO, respectiv Preşedinte şi validaţi membrii Consiliului Director, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Pentru funcţia de preşedinte au fost făcute două propuneri de către membri Adunării Generale Extrordinare: Emil - Florian Dumitru şi Florentin Bercu.

Urmare a voturilor acordate a fost ales pentru funcţia de preşedinte Emil - Florian Dumitru, care a întrunit jumătate plus 1 din numărul de voturi, respectiv 7, iar Florentin Bercu a obţinut 5 voturi.

"Precizăm faptul că ambii candidaţi vor face echipă, unul din poziţia de Preşedinte, iar celălalt din funcţia de Director General în vederea atingerii obiectivelor federaţiei", potrivit sursei.

Printre obiectivele asumate de către federaţie noua structură de conducere menţionează câteva dintre acestea: continuarea relaţiilor de colaborare cu instituţiile naţionale şi europene şi intesificarea colaborării cu organizaţiile profesionale de profil; îmbunătăţirea legislaţiei pentru înfiinţarea, recunoaşterea şi funcţionarea organizaţiilor interprofesionale pe filiera de produs; finalizarea protocolului privind delimitarea competenţei şi a responsabilităţilor autorităţilor în domeniul controlului oficial al alimentelor, privind siguranţa alimentelor, pe întregul lanţ alimentar de la fermă la consumator.

Federaţia Naţională PRO AGRO are în prezent 17 membrii, din care 6 fondatori. Este o organizaţie profesională înfiinţată în 2011 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România. PRO AGRO promovează, reprezintă, susţine şi apără intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene şi naţionale publice sau private.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb