Procurori şi imunitate

Un fals este perpetuat de actualii politicieni: anume că noi trăim, în această ţară, într-un regim parlamentar. Constituţional vorbind, aceasta este o minciună. Regimuri parlamentare există în state precum Regatul Unit sau Ungaria. Regimul nostru, prescris de Constituţie şi catalogat de specialişti, este unul semi-prezidenţial.

Diferenţa e dată de cel puţin una din două trăsături. 1. Preşedintele exrcită el însuşi atribuţii executive reale. 2. Preşedintele controlează sau influenţează, într-un fel sau altul, activitatea Guvernului. Amândouă trăsăturile sunt obligatorii potrivit legii noastre fundamentale. Preşedintele, spre exemplu, este comandantul forţelor armate, prezidează CSAT, are atribuţii în materie de politică externă şi numeşte demnitari precum primul-ministru. Sistemul semi-prezidenţial nu trebuie confundat, evident, nici cu sistemul prezidenţial, unde Preşedintele este şi şeful Executivului. E un sis-tem complex, ca un automobil cu dublă comandă.

Precizarea aceasta ne clarifică şi o altă chestiune la ordinea zilei. Cine trebuie să îl numească pe Procurorul General (eventual şi pe şeful DNA)? Politrucii locali au venit, şi de data aceasta, cu o invenţie. Legea spune că îl numeşte Preşedintele, la propunerea ministrului Justiţiei. Ni se spune însă că "Europa" vrea "depolitizarea" actului de justiţie şi, prin urmare, această decizie ar trebui să revină CSM.

Oare? Haideţi să ne uităm cum stau lucrurile în regimurile semi-prezidenţiale din Europa. În Irlanda, un exemplu de semi-prezidenţial atât de atenuat încât uneori este clasificat alături de regimurile parlamentare, numirea Procurorului General este un atribut al Preşedintelui, conform art. 30 al Constituţiei irlandeze. În Finlanda la fel, conform secţiunii 104 a Constituţiei finlandeze. În Portugalia îl numeşte Preşedintele, la propunerea Guvernului. În Franţa, un regim semi-prezidenţial "tare", Preşedintele este definit de Constituţie ca "garant al independenţei Justiţiei", deci are atribuţii extinse. Austria e un caz special. Regim prezidenţial în teorie, în practică regimul austriac este unul parlamentar. Aici ministrul Justiţiei îl numeşte pe şeful procurorilor, dar acest ministru este parte a unui Executiv care răspunde doar în faţa Preşedintelui.

Prin urmare, unde se găseşte această prevedere "europeană" despre care ne vorbesc actualii politicieni?

În realitate, ar fi chiar ilogic să acceptăm o asemenea inovaţie. Funcţia de procuror, mai ales aceea de Procuror General, este în esenţa sa una de reprezentare a interesului legal al Statului. Cum originea regimurilor parlamentare şi semi-prezidenţiale europene se găseşte, în principiu, în sis-temul monarhic, tot astfel func-ţia de apărător al interesului statului se confunda, la origine, cu aceea de reprezentant al Regelui ca şef al statului (de unde denumirea de "Procuror al Regelui" în jurisdicţiile vechi precum cea italiană). Procurorul General nu poate reprezenta, aşadar, un corp profesional precum Consiliul Superior al Magistraturii, şi nici nu poate fi mandatat de aceasta, ci numai de şeful statului, un stat ale cărui interese legale le reprezintă.

Dacă am înţeles ceva despre dreptul de acuzaţie într-un regim semi-prezidenţial modern, atunci putem răspunde şi la altă întrebare. Trebuie ca demnitarii să aibă imunitate? Şeful socialiştilor a anunţat de curând că PSD doreşte să iniţieze un amendament constituţional care să elimine imunitatea parlamentarilor, miniştrilor şi a Preşedintelui.

În ce-i priveşte pe parlamentari, e o decizie corectă. În majoritatea democraţiilor aceştia nu sunt protejaţi decât pentru declaraţiile lor politice. Imunitatea e un privilegiu, nu un drept. În ce-i priveşte pe miniştrii în funcţie, însă, sunt mai sceptic, pentru că funcţiile executive sunt greu de împăcat cu drumurile obligatorii şi cotidiene la tribunal. Soluţia găsită de regimurile parlamentare moderne, precum Belgia, e aceea de a lăsa aceasta decizie în răspunderea şefului statului.

Dar acest şef al statului nu poate fi obligat să răspundă după procedurile ordinare. El are o imunitate de altă natură decât protecţia temporară şi limitată a demnitarilor şi a funcţionarilor. E vorba de imunitatea suverană, de care se bucură pentru că exercită funcţiile de suveranitate. De aceea democraţiile moderne recunosc lipsa de răspundere a şefului de stat - făcându-l răspunzător în faţa legii numai în capacitate pur privată, după proceduri extraordinare. Două excepţii sunt admise din start. Prima ţine de dreptul contractelor, pentru că aici şeful de stat s-a obligat el însuşi. A doua de delicte precum crimele de război, pentru că aici e domeniul superior al dreptului naţiunilor.

Eu nu spun că regimul semi-prezidenţial este perfect. Din motive istorice şi teoretice eu cer chiar schimbarea sa cu altul (preferinţa mea merge către regimul Executivului colegial). Dar, dacă tot îl avem, măcar să îl respectăm şi să îl facem să funcţioneze cum trebuie, nu pe baza unor idei fantas-magorice.