Profitabilitatea Prefab s-a redus drastic anul trecut

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 februarie

Profitabilitatea Prefab s-a redus drastic anul trecut

English Version

"Blocajul din piaţa materialelor pentru construcţii, cauzat de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, afectează semnificativ piaţa imobiliară", conform companiei

"Deşi investiţiile din fonduri europene sunt vitale pentru economia românească, absorbţia acestora este sub nivelul optim", se menţionează în raportul Prefab

Producătorul de materiale de construcţii Prefab Bucureşti (PREH) a raportat un profit net de 0,9 milioane lei pentru anul trecut, cu mult sub cel de 7,7 milioane lei obţinut în 2022, chiar dacă veniturile din exploatare au urcat cu 22,1%, până la 120,5 milioane lei, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"În anul 2023 se constată menţinerea blocajului în piaţa materialelor pentru construcţii cauzat de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, piaţa imobiliară fiind semnificativ afectată. Criza energetică declanşată în anul 2021, resimţită puternic începând cu anul 2022, a cauzat involuţii economice atât la nivel mondial cât şi naţional care au condus la creşterea semnificativă a costurilor de producţie şi implicit a contractării cererii în piaţa materialelor pentru construcţii. Majorările de costuri au fost determinate de ascensiunea preţurilor la nivel internaţional şi naţional pentru gaz natural, energie electrică şi combustibil, care au cauzat la rândul lor majorări în lanţ pentru toate produsele", se menţionează în raportul Prebet.

Conform companiei, piaţa de prefabricate din beton armat şi precomprimat, stâlpi electrici, elemente de autostradă, piese prefabricate pentru hiper sau supermarketuri şi grinzi pentru poduri rutiere este afectată de lipsa proiectelor mari pentru infrastructură naţională şi a forţei de muncă suficient calificate.

"Deşi investiţiile din fonduri europene sunt vitale pentru economia românească, absorbţia acestora este sub nivelul optim. Implementarea PNRR şi absorbţia fondurilor europene ar trebui să fie un obiectiv major pentru România", se mai menţionează în document.

Potrivit raportului, fenomenul cel mai îngrijorător este inflaţia care a determinat scăderea cererii în piaţa materialelor pentru construcţii în urma scăderii puterii de cumpărare şi orientarea consumatorilor către produse existenţiale.

Pentru anul trecut, Prefab a raportat cheltuieli totale de exploatare de 117,2 milioane lei, cu 33,5% peste cele din 2022. Cele cu materiile prime şi materialele au fost de 46,8 milioane lei, în creştere cu 47,5%, în vreme ce cheltuielile cu energia şi apa au fost de 24,1 milioane lei, cu 26,3% peste cele din 2022.

Profitul operaţional s-a ridicat la 3,3 milioane lei, cu mult sub cel de 10,6 milioane lei din 2022, rezultat ce a fost erodat de o pierdere din activităţi financiare de circa două milioane lei.

Prefab Bucureşti este controlată de Marian Miluţ prin Romerica International, ce deţine 69,6% din companie, în timp ce societatea Celco Constanţa, a fraţilor Duşu, are 26,4% din producătorului de materiale de construcţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Unde e Catul?

    Economia Duduie? 

    Tigrutul Europei? 

    Pisica Europei? 

    Chiuoaua Europei? 

    Maidanezul Europei... de PIB.... 

    oricum am vazut explozie in livrari betoane ca procent din pib...  

    s c c r e t 

    PS: sa nu vorbim involutii la nivel mondial.... am date economice cu economii ce zbarnaie nu alta!

    zboara pe langa noi! 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb