Profitul BCR a scăzut, în 2011, cu 85%

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 martie 2012

Dominic Bruynseels

Dominic Bruynseels

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut, anul trecut, un profit net de numai 70,9 milioane de lei, în scădere cu 85%, faţă de rezultatul înregistrat în 2010, potrivit unui comunicat al băncii.

Profitul înainte de impozitare s-a ridicat, în 2011, la 119,6 milioane de lei (28,2 milioane euro), în scădere faţă de 641,9 milioane de lei la sfârşitul anului 2010, declin determinat în special de scăderea venitului operaţional şi de nivelul ridicat al provizioanelor pentru împrumuturile acordate companiilor. Aceste evoluţii nu au putut fi compensate de creşterea venitului net din comisioane şi a rezultatului din tranzacţionare, se arată în comunicat.

"2011 a fost un an dificil, în condiţiile încetinirii relansării economice în cea de a doua jumătate a anului, peste aşteptări", a declarat Dominic Bruynseels, CEO al BCR.

Acest lucru a afectat situaţia financiară a clienţilor BCR şi, prin urmare, a avut un impact negativ asupra tranzacţiilor acestora cu banca, potrivit domniei sale.

Preşedintele băncii a adăugat: "În acest context, BCR a înregistrat un rezultat operaţional solid, administrând riscurile în mod corespunzător, majorându-şi bilanţul şi consolidându-şi poziţia de lider pe piaţa din România. Principalele noastre preocupări vor rămâne sa ne susţinem clienţii prin produse şi servicii de calitate, ca aceştia sa înceapă să îşi recâştige încrederea, să investeas-că, să facă angajări şi să contribuim la accelerarea relansării economice a României. ERSTE Group susţine puternic şi constant BCR, aspect dovedit prin recenta creştere de capital, alături de achiziţia pachetelor de acţiuni de la SIF-uri şi acţionarii privaţi ai BCR".

Costurile nete cu provizioanele de risc pentru împrumuturi şi plăţi în avans au totalizat, în 2011, 2,1 miliarde de lei (508,0 milioane de euro), în creştere cu 7,9% comparativ cu 2010.

Creditele neperformante au reprezentat 20,6% din portofoliul de credite, la sfârşitul lunii decembrie 2010. BCR are o rată de acoperire a creditelor neperformante de 119% (garanţii şi provizioane).

"Principalul factor care contribuie la volumele de credite neperformante noi a fost segmentul corporativ, IMM-urile în special continuând să se confrunte cu constrângeri severe de lichiditate, iar unele corporaţii mari au intrat sau au reintrat în incapacitate de plată a creditelor după reeşalonare. O recuperare treptată este preconizată odată ce creşterea economică se accelerează", potrivit comunicatului.

Împrumuturile retail au crescut datorită volumelor sporite din trimes-trul al treilea (+3,5% în comparaţie trimestrială). Cota de piaţă a BCR la credite s-a menţinut la 22% la sfârşitul lunii decembrie 2011, în timp ce cota de piaţă pe segmentul împrumuturilor imobiliare în euro a crescut la 29%.

Depozitele de la clienţi au cres-cut, în 2011, cu aproximativ 4,9% faţă de 2010.

Activele totale ale BCR au înregis-trat o creştere de 4,3% în 2011 ajungând la 76,74 miliarde de lei (17,75 miliarde euro) în contextul unei politici de creditare mai conservatoare. BCR şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţă, înregistrând o cotă de peste 20%.

Profitul operaţional al Grupului BCR s-a ridicat anul trecut la 2,4 miliarde de lei (574,6 milioane euro), în scădere cu 14,6% faţă de sfârşitul lunii decembrie 2010, din cauza reducerii venitului operaţional.

Venitul operaţional net a scăzut, în perioada analizată cu 8,7% la 4,1 miliarde de lei (974,3 milioane euro), ca rezultat al scăderii ratelor dobânzii şi al comprimării marjei de dobândă care au afectat venitul din dobânzi. În plus, venitul din dobânzi a fost sub presiune din cauza menţinerii unei cereri scăzute de credite de consum şi a creşterii competiţiei pentru afaceri de calitate.

Cheltuielile operaţionale s-au menţinut la un nivel aproape constant, atingând valoarea de 1,69 miliarde de lei (399,7 milioane euro) faţă de 1,67 miliarde de lei (396,3 milioane euro).

Venitul net din comisioane a cres-cut cu 24,9%, la 580,1 milioane de lei (136,8 milioane euro), creştere determinată de un rezultat pozitiv al activităţii de creditare, care a urmat impactului puternic negativ în trimestrul patru din 2010 al alinierii la reglementarea Uniunii Europene, privind protecţia consumatorului. Reglementarea a restructurat fluxurile de afaceri şi a redus venitul din comisioane ale băncilor, atât pentru împrumuturile de retail noi cât şi pentru cele existente.

Rezultatul net din tranzacţionare, mai mare cu 35,8% la nivel anual, a contribuit cu 422,4 milioane de lei (99,6 milioane euro) la venitul BCR, creşterea fiind determinată în principal de tranzacţiile valutare.

Rentabilitatea capitalurilor proprii a scăzut până la 0,9% la sfârşitul lunii decembrie 2011 (6,7% la sfârşitul anului 2010), ca rezultat al contracţiei veniturilor şi al majorării capitalului.

Capitalul de rangul 1+2 a fost la sfârşitul anului 2011 de aproximativ 12,7% conform standardelor româ-neşti de contabilitate (RAS) faţă de minim 10% potrivit cerinţelor curente ale Băncii Naţionale a României.

Raportul cost - venit se menţine la 41% la sfârşitul lunii decembrie 2011, deşi a fost afectat de limitarea generării de venituri (36,9% la sfârşitul lunii decembrie 2010).

Treichl: Situaţia creditelor neperformante de la BCR depinde de absorbţia fondurilor europene

Evoluţia ratei creditelor neperformante, în acest an la BCR, va depinde în mare măsură de proiectele de infrastructură finanţate din fonduri europene, în care banca speră să se implice, iar Erste anticipează că subsidiara din România va fi profitabilă şi anul acesta, potrivit Mediafax.

Andreas Treichl, CEO al Erste Group Bank, care deţine BCR, este de părere că situaţia la subsidiara locală se va îmbunătăţi.

Domnia sa a delcarat, ieri, într-o conferinţă de presă: "Trimestrul al patrulea (n.r. din 2011) nu a fost aşa de rău pentru BCR, iar situaţia va continua cu siguranţă să se îmbunătăţească. Vedem un trend pozitiv pe partea de risc în privinţa creditelor retail. Vedem în continuare probleme pe partea IMM-urilor şi companiilor mici, iar multe vor depinde în acest an de viteza şi mărimea proiectelor de infrastructură, şi de cum vor intra în ţară fondurile UE necesare pentru aceste proiecte. Guvernul ţinteşte o rată de absorbţie de 20%, care va reprezenta un important pas înainte, şi sper că BCR va juca un rol important în această privinţă. BCR a fost profitabilă în 2011 şi va fi cu siguranţă profitabilă şi în 2012".

Grupul bancar austriac anticipează că majoritatea pieţelor principale pe care activează vor înregistra creştere economică în acest an, dar mai restrânsă decât în 2011, odată cu înrăutăţirea perspectivelor pentru statele din zona euro. Erste se aşteaptă la contracţie economică numai în Ungaria şi Croaţia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce pleaca Dominic?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb