Profitul brut al Apemin Tuşnad a crescut de peste 2 ori în S1 2009, până la 3,1 milioane lei

F.A.
Companii / 14 august 2009

Producătorul de apă minerală Apemin Tuşnad, unul dintre principalii jucători de pe piaţa autohtonă de profil, a obţinut în primele şase luni ale anului afaceri de 24,5 milioane lei şi un profit brut de circa 3,1 milioane lei, de 2,47 ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Afacerile producătorului de apă minerală au fost în S1 2009 în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (+0,16%), iar pentru 2009 şi-a bugetat o cifră de afaceri de circa 60 milioane lei.

Directorul general al Apemin Tuşnad, Zsolt Balasy Becsi, a declarat, pentru NewsIn, că a ceastă creştere a profitului se datorează şi planului de economisire pe care compania l-a pus în aplicare încă de la începutul anului. "Acesta (planul de economisire n.r.) constă într-o serie de măsuri anticriză menite să eficientizeze cheltuielile companiei. Putem spune că afacerile Apemin Tuşnad au evoluat chiar peste aşteptările noastre, având în vedere încetinirea ritmului de creştere de pe piaţa apelor minerale din acest prim semestru", a spus Zsolt Balasy Becsi.

Reprezentantul Apemin a precizat că se aşteaptă ca, în cel de-al doilea semestru, vânzările să se păstreze la acelaşi nivel ca anul trecut, chiar dacă efectele crizei se vor resimţi şi în această perioadă.

Producătorul de apă minerală nu a avut investiţii majore în primele şase luni ale anului, având în vedere că la începutul lui 2008 a fost finalizat un proiect de dezvoltare în valoare de şapte milioane euro, care a inclus achiziţia unei linii de îmbuteliere, finalizarea unui nou depozit de produse finite şi a unei clădiri de birouri.

Zsolt Balasy a precizat că bugetul de investiţii al companiei pentru acest an este de aproximativ 500.000 de euro, sumă ce va fi alocată pentru dezvoltarea segmentelor de vânzări şi distribuţie. Acesta a adăugat că Apemin Tuşnad se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi restul firmelor în timp de criză.

"Ne-a afectat evoluţia dobânzilor de pe piaţa bancară, deoarece în 2007 am avut o serie de investiţii majore în creşterea capacităţii de producţie, pentru care am recurs la credite bancare. Totodată, a crescut costul materialelor de ambalaj, pe fondul evoluţiei nefavorabile a cursului de schimb", a menţionat directorul general al Apemin.

În plus, el a mai spus că producătorul de apă minerală întâmpină probleme din cauza întarzierii încasărilor de la clienţi.

Compania are în prezent 185 de angajaţi, după ce, de la începutul acestui an, au fost disponibilizaţi 8%, pe fondul restructurării activităţii unor departamente ale companiei.

Reprezentantul Apemin a mai spus că majoritatea producătorilor au recurs la majorări de preţ în acest an, din cauza situaţiei economice, iar compania din Tuşnad a majorat preţurile cu 10% în luna februarie a acestui an.

Apemin produce apa minerală naturală carbogazoasă Tuşnad, apa de izvor plată Izvorul Zânelor şi apa de masă carbogazoasă Izvorul Ascuns. De asemenea, compania importă şi comercializează pe piaţa din România sucurile, nectarurile şi ice-tea-urile producătorului bulgar Florina.

În prezent producătorul de apă minerală are 70 de distribuitori la nivelul ţării şi o cotă de piaţă de 7%.

Producătorul Apemin este prezent pe piaţa de profil din anul 1973, când a fost deschisă fabrica de la Tuşnad. Secţia de îmbuteliere de la fabrica din Tuşnad a trecut, în anul 1990, în patrimoniul Perla Harghitei, după care a fost constituită într-o societate comercială pe acţiuni în anul 1999. Compania astfel formată s-a numit Apemin Tuşnad S.A. şi este o societate cu capital 100% privat. Acţionarul principal este Kurko Gyarfas.

Conform estimărilor Apemin Tuşnad, piaţa apelor minerale s-a ridicat în 2008 la 1,1 miliarde litri, iar în 2009 acest segment va stagna, în timp ce piaţa apelor îmbuteliate în ansamblu va creşte.

Principalii jucători de pe piaţa apelor minerale sunt Romaqua, prin brandurile Borsec şi Stânceni, European Drinks cu Izvorul Minunilor, Quadrant Amroq Beverages (QAB), cu marca Roua Munţilor, Coca-Cola HBC România, prin apa Dorna, precum şi Bucovina, Perla Harghitei, Apemin Tuşnad şi Bibco.

Potrivit datelor Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, primii cinci îmbuteliatori de apă sunt grupul Romaqua, Perla Harghitei, Dorna Apermin, Europena Drinks şi Rio Bucovina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb