Profiturile OMV cresc pe fondul preţului mare al petrolului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 august 2006

OMV AG Austria, cea mai mare companie petrolieră din Europa Centrală şi de Est, raportează o creştere de 19% a câştigurilor sale în trimestrul al doilea din acest an, datorită preţurilor mari de pe piaţa ţiţeiului. Profitul net al companiei a însumat 400 de milioane de euro (514 milioane de dolari) sau 1,34 euro/acţiune în trimes-trul al doilea din 2006, comparativ cu 337 milioane de euro ori 1,13 euro/titlu în trimestrul al doilea din 2005. Rezultatul publicat de OMV depăşeşte aşteptările analiştilor - 377 milioane de euro. Profitul brut din activităţile de exploatare şi producţie a fost de 474 milioane de euro, faţă de cel de 297 milioane de euro obţinut în 2005.

"În contextul actual al evoluţiei preţurilor de pe piaţa ţiţeiului, aşteptăm să depăşim performanţele atinse în 2005, în pofida provocărilor care apar pe segmentul de rafinare", declară conducerea OMV.

Menţionăm că, în trimestrul al doilea din 2006, OMV a vândut petrol cu un preţ mediu de 61,09 dolari barilul, comparativ cu 47,29 dolari barilul în perioada similară din 2005.

Vânzările OMV au sporit la 4,6 miliarde de euro în perioada de raportare, de la 3,8 miliarde în 2005.

Producţia de petrol şi gaze a OMV a scăzut la 322.000 barili echivalent pe zi, de la 340.000 barili pe zi anul trecut, în principal din cauza diminuării producţiei în România.

Pe segmentul de rafinare şi cel al distribuţiei de benzină, profitul înainte de taxare a fost de 130 de milioane de euro, mai mic faţă de cel de 226 milioane de euro înregistrat în trimestrul al doilea din 2005.

În trimestrul al treilea, producţia realizată de OMV la rafinăria austriacă Schwechat, cea mai importantă din ţară, va fi redusă din cauza efectuării unor reparaţii generate de pagubele produse în timpul unui incendiu ce a avut loc în luna martie. Oficialii OMV estimează că această reducere a producţiei va determina pierderi de circa 20 de milioane de euro.

"Câştigurile din rafinare vor fi mult mai mici în cea de-a doua jumătate a anului", concluzionează reprezentanţii OMV.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb