Uniunea Europeană va lansa din 2019 proiecte-pilot pentru crearea de universităţi europene, reţele de instituţii de învăţământ superior care să permită obţinerea unei diplome combinând studii în mai multe ţări din blocul comunitar, au anunţat ieri Comisia Europeană şi preşedinţia bulgară a Consiliului UE, relatează AFP.
La capătul unei reuniuni la Bruxelles a celor 28 de miniştri ai educaţiei, executivul european a anunţat că vrea "să lanseze proiecte-pilot în 2019 şi în 2020 în cadrul Programului Erasmus +".
Punerea deplină în aplicare a iniţiativei ar urma să aibă loc în 2021, după experienţa proiectelor-pilot şi odată cu viitorul cadrul bugetar multianual al UE.
Aceste universităţi europene, care ar regrupa instituţii deja existente, "ar permite întărirea cooperării transfrontaliere prin strategii instituţionale pe termen lung", a subliniat Comisia Europeană.
"Ele ar încuraja inovaţia şi excelenţa, ar spori mobilitatea studenţilor şi profesorilor şi al facilita învăţarea de limbi străine. Competitivitatea învăţământului superior european ar urma de asemenea să fie întărită", a adăugat Bruxellesul.
În toamnă va fi lansată o licitaţie pentru a începe definirea caietului de sarcini, iar patru proiecte ar putea apărea din toamna lui 2019. Obiectivul este de a avea aproximativ 20 de astfel de universităţi până în 2024.
Crearea unor reţele universitare europene face parte din propunerile preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru relansarea UE, fiind susţinută de cele 28 de state membre la summitul social de la Göteborg din noiembrie 2017.